După o pauză de o săptămână de la muzica clasică, pauză de care întreaga echipă a Filarmonici de Stat ,,Transilvania” a avut nevoie pentru ,,recuperarea” de după Toamna Muzicală Clujeană 2019, sfârșitul de săptămână se anunță a fi unul plin, de data aceasta nu doar pentru adulți, ci și pentru cei mici.

Dacă seara de vineri, 8 noiembrie, este dedicată adulților, cu un program complex din Mendelssohn și Robert Schumann, ziua de sâmbătă propune un concert pentru întreaga familie: ,,Omul de zăpadă” de Howard Blake, una dintre cele mai îndrăgite povești de iarnă din lume. Ambele concerte sunt dirijate de George Jackson, alături de care vor fi, vineri, violonistul Vlad Răceu, iar sâmbătă actorul Matei Rotaru, de la Teatrul Național din Cluj-Napoca.

Seara de vineri se va deschide cu Felix Mendelssohn, Uvertura Hebridele, MWV P 7 (1830), lucrare ce îşi are originea într-o călătorie făcută de compozitor în Scoţia. Aici, el s-a inspirat pentru compoziţia sa dintr-o vizită a grotei din Finegal, de pe insula Staffa. De altfel, lucrarea mai este cunoscută şi sub numele de Peştera din Finegal.

Compoziţia Uverturii a necesitat o muncă îndelungată şi anevoioasă, lucrarea fiind terminată, apoi iar refăcută. Dar, în final, compozitorul le-a scris părinţilor săi: „Mi-e imposibil să vă trimit ceva mai bun decât muzica de alături.” Într-adevăr, este vorba de o formă de sonată extrem de concentrată, care prezintă echilibrul sonor şi perfecţiunea formală a celor mai bune lucrări ale compozitorului. Mendelssohn a ştiut să extragă toată frumuseţea din cele două teme cu caractere opuse, orchestrându-le într-o manieră foarte subtilă.

Pasiunea compozitorului pentru poezie şi-a găsit aici locul ideal. Romantismul pulsează în fiecare sunet. Zgomotul mării are rolul său, alături de vânt şi de singurătatea fără sfârşit a omului în faţa măreţiei naturii.

A doua lucrare a serii este tot din Mendelssohn, respectiv Concertul pentru vioară, în mi minor, op. 64, MWV O14. Pe 20 iulie 1838, Mendelssohn i-a scris prietenului său, reputatul violonist german Ferdinand David (concertmaestrul Orchestrei Gewandhaus din Leipzig): „Aş vrea să-ţi scriu, iarna viitoare, un concert pentru vioară; am în minte unul în mi minor, iar începutul lui nu-mi dă pace.” Aşa a început istoria ultimei lucrări orchestrale a lui Mendelssohn, un concert care a devenit la fel de celebru ca tot ce a compus.

Seara de vineri se încheie cu Robert Schumann, Simfonia a II-a în Do major, op. 61 (1845/1846). Simfonia a II-a este prima lucrare amplă pe care Schumann a scris-o după o cădere psihică puternică, pe care a avut-o în 1844, cădere în urma căreia nu a mai compus nimic timp de un an. Dincolo de faptul că ea a devenit astfel un test al recuperării sale, Simfonia era şi o provocare pentru un compozitor ale cărui preocupări principale erau piesele pentru pian, liedurile şi muzica de cameră. Schumann despre lucrare: „Mi-am scris simfonia în decembrie 1845 (n.a. referire la schiţe) şi uneori mă tem că starea mea de semi-invaliditate poate fi simţită în muzica ei. Am început să mă simt mai mult eu însumi când am scris finalul şi eram deja mult mai bine când am terminat-o. Dar ea îmi aminteşte totuşi de acele zile întunecate.” Întocmai introducerea lentă cu care începe Simfonia este oglinda zilelor de care vorbeşte compozitorul.

Partea lentă, o muzică de un rafinament tipic lui Schumann, este compusă în do minor şi este considerată expresia singurătăţii şi disperării resimţite de Schumann în perioada bolii. Finalul simfoniei reprezintă o afirmaţie a iubirii şi recunoştinţei pentru soţia sa.

Concertul pentru copii de sâmbătă, 9 noiembrie, de la ora 11.00, ,,Omul de zăpadă” sau ,,The Snowman” este una dintre cele mai îndrăgite povești de iarnă.
Totul a început în anul 1978, odată cu lansarea cărții ilustrate ,,The Snowman”, de Raymond Briggs. În anul 1982, cartea a fost ecranizată, rezultând filmul de animație ,,The Snowman”, regizat de Dianne Jackson. Filmul, apărut prima dată la Channel 4, a câștigat ,,The British Film Academy Award” pentru categoria ,,Best Children's Drama”.

Coloana sonoră a filmului a fost compusă de Howard Blake.

Orchestra Filarmonicii de Stat ,,Transilvania”, sub bagheta dirijorului englez George Henry Jackson, își propune să aducă muzica acestui film mai aproape de sufletele copiilor, în timp ce actorul Matei Rotaru le va spune, în cuvinte, minunata poveste a Omului de Zăpadă. coral