Consiliul Județean Cluj a depus la Agenția pentru Protecția Mediului (A.P.M.) Strategia de Dezvoltare Teritorială a Județului Cluj, document ce poate fi consultat atât în format fizic, la sediul celor două instituții, cât și electronic la adresa www.patjcluj.ro.

Obținerea avizului de mediu este necesară din perspectiva evaluării impactului pe care îl pot avea asupra mediului investițiile prevăzute în noul Plan de Amenajare a Teritoriului Județului (PATJ) Cluj. Astfel, principalul obiectiv urmărit este de a evita afectarea, în sens negativ, a ariilor naturale protejate din județ.

Alin Tișe, președintele Consiliul Județean Cluj: „Obținerea acestui aviz este o etapă importantă în definitivarea noii strategii de dezvoltare durabilă a județului. Ulterior, după completări și parcurgerea etapei de consultare publică, versiunea finală a strategiei va fi supusă aprobării plenului forului administrativ județean”.

Strategia de Dezvoltare Teritorială a Județului este parte componentă a Planului de Amenajare a Teritoriului Județului Cluj, document care conține principalele obiective pe care județul urmărește să le îndeplinească în perspectiva anului 2030. Fiind elaborat de specialiști ai Băncii Mondiale, în baza acordului de asistență tehnică încheiat de Consiliul Județean Cluj în anul 2019, noul PATJ reflectă extrem de fidel actualele direcții și priorități de dezvoltare a județului.

coral