Consiliul Județean și-a fixat ca prioritate transformarea stațiunii montane de la Vlădeasa într-un domeniu schiabil la nivelul celor din Austria. Președintele Consiliului Județean, Alin Tișe, a anunțat deja la ultima ședință de urbanism dezideratul, după ce specialiști din comisie au cerut intervenția administrației județene pentru a reglementa mult mai bine investițiile din zona pârtiei de la Mărișel la nivel de drumuri, parcari etc.

Tișe, care conduce comisia de urbanism a Județului, a spus la ultima ședință din 27 ianuarie că în cazul domeniului schiabil de la Mărișel, trenul este pierdut, având în vedere că propritatea acestuia este în domeniul privat.

În schimb, a spus că Județeul vrea să se implice pentru a dezvolta stațiunea montană de la Vlădeasa.

Într-o emisiune de la TVR Cluj din 2 februarie, Tișe a anunțat că se lucrează deja la acest plan iar Consiliul Județean va intra într-un parteneriat cu primăria Săcuieu pentru a realiza un proiect urbanistic de dezvoltare a stațiunii Vădeasa. Oficialul a spus că se mizează pe fonduri europene, estimând că un astfel de proiect presupune o investiție de circa 100 de milioane de euro, confrom actualdecluj.ro

„Amenajarea respectivă se află în partea de nord a Munților Apuseni, pe versantul estic, la altitudini de 1.100-1.700 de metri, culminând cu Vârful Vlădeasa, de 1.836 de metri. Prin acest studiu de oportunitate, ne dorim să facem 50 de kilometri de pârtii de schi și 25 de kilometri de instalații pentru pârtii. Este un studiu de dezvoltare mai vechi pe care noi îl avem la Consiliul Județean Cluj.

El privește realizarea mai multor instalații de transport, fie că vorbim de o telegondolă de la Rogojel spre cabana Vlădeasa, fie că vorbim de două telescaune care pornesc de jos, de la 1.700 de metri, sau de cele trei teleschiuri care sunt prinse în acest studiu de dezvoltare. De asemenea, în acest studiu se propune o telecabină care să lege Vlădeasa de celălalt versant, de stațiunea Floroiu, la capătul Văii Drăganului, limită cu județul Bihor.

Cu alte cuvinte, acest studiu este de bun augur pentru noi, Consiliul județean, dar și pentru Primăria Săcueiu. Intenționăm să intrăm parteneri cu primăria din Săcuieu și și să găsim sursele de finanțare. Consiliul Județean Cluj este dispus să investească bani din bugetul propriu pentru că, în mod evident, Primăria din Săcuieu nu deține resurse pentru a realiza acest proiect. Pentru noi, e o prioritate.

E o zonă în care avem șase luni de zăpadă pe an. Adică avem cea mai bună zonă de schiat din județul Cluj. Ne dorim să punem împreună bani de la Primărie, de la Consiliul Județean Cluj și din fonduri europene. Vrem ca această stațiune să devină emblematică nu numai pentru județul Cluj, ci pentru întreaga Românie. Este o investiție de peste 100 de milioane de euro care se poate face etapizat. Nu avem un orizont de timp pentru realizarea proiectului”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, la TVR Cluj, citat de media9.ro.

Proiectul presupune și reglementarea și dezvoltarea infrastructurii rutiere din zonă, dar și a funcțiunilor de alimentație și cazare.

coral