Acțiunile de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară în vederea prevenirii și limitării infectării cu virusul Covid-19 în zonele aglomerate din județul Cluj au continuat și duminică.

Sub autoritatea Institutiei Prefectului, politiștii, jandarmii, polițiștii locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar Veterinare, Directiei de Sănătate Publică și personal din cadrul Protecției Consumatorului, au desfășurat verificări asupra modului de respectare a normelor legale impuse în perioada stării de alertă.

Au fost efectuate controale la 180 de societăți comerciale, fiind efectuate verificări asupra respectării regulilor de protecție sanitară de către agenții economici, în centrele comerciale și la terasele din întregul județ.

În urma neregulilor constate, au fost aplicate peste 100 de sancțiuni contravenționale.

58 dintre  acestea au fost aplicate pentru nerespectarea normelor de circulație rutieră, 23 pentru fapte de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, 8 pentru nerespectarea Legii 55/2020 privind măsurile măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și 12 pentru abateri ale altor legi în vigoare.

Acțiunile preventive vor continua pentru responsabilizarea cețățenilor și creșterea nivelului de informare și constientizare cu privire la riscul de îmbolnăvire și a importanței măsurilor de protecție sanitară.

 

coral