Un copil în vârstă de nouă ani, din judeţul Bistriţa-Năsăud, a fost preluat miercuri, 19 august 2020, de un elicopter SMURD, după ce s-a stropit accidental cu benzină, în timp ce încerca să aprindă nişte gunoaie, şi s-a ales cu arsuri pe mai bine de jumătate de corp.

Incidentul s-a produs în comuna Leşu, iar la locul solicitării au fost trimise o ambulanță și un echipaj SMURD de terapie intensivă.

În prima fază, copilul, care prezintă arsuri de gradul I şi II, a fost stabilizat de către cei de la Ambulanţă, care, ulterior, l-au predat echipajului SMURD, pe traseu, iar apoi a fost preluat elicopter.

Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili exact împrejurările în care s-a produs incidentul, arată Radio Cluj.

 

coral