Cristian Călin Mișin, bărbatul care și-a măcelărit mama și a încercat să-și ucidă fratele în același mod, a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile. Judecătorul de drepturi și libertăți a admis cererea Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj așa cum a fost formulată, respectiv arest pentru omor și tentativă la omor.

Pentru că bărbatul are o problemă la un picior, fiind degerat în trecut, atunci când locuia pe străzi alături de concubină, judecătorul l-a lăsat să stea pe bancă în sală.

În fața instanței, clujeanul a spus că regretă faptele. A mai adăugat că se simțea marginalizat în familie și nedreptățit totodată. Omorul și tentativa la omor au fost puse de asasin pe seama consumului de alcool, inclusiv în noaptea crimei, dar și a unor conflicte care mocneau de mai mult timp.

Reamintim, la data de 11 mai, în jurul orei 01:30 dimineața, bărbatul și-a înjunghiat mama de mai multe ori în cap și torace. Apoi, clujeanul a încercat să-și omoare fratele în același mod. Grozăvia s-a petrecut pe strada Ion Meșter.

După crimă, clujeanul a sunat la 112 și a dat vina pe fratele său pentru moartea mamei lor. Anchetatorii au reușit să dovedească cine este adevăratul criminal, iar bărbatul și-a recunoscut faptele într-un final.

Iată soluția Tribunalului Cluj, pe scurt:

„În baza art. 226 din Codul de procedură penală admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, prin urmare: În baza art. 202 alin. 1, 3 şi 4 lit. e şi art. 223 alin. 2 din Codul de procedură penală dispune arestarea preventivă a inculpatului M.C.C., acuzat de săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie în modalitatea omorului prev. de art. 199 alin. 1 rap. la art. 188 alin. 1 din Codul penal, respectiv a infracţiunii de violenţă în familie în modalitatea tentativei la omor calificat prev. de art. 199 alin. 1, rap. la art. 32 şi art. 189 alin. 1 lit. d din Codul penal, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 12.05.2020 şi până la data de 10.06.2020, inclusiv. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă în acest sens. În baza art. 272 din Codul de procedură penală stabileşte în favoarea Baroului Cluj suma de 313 lei cu titlu de onorariu pentru apărător din oficiu – av. Ilieş Mirela , ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. În baza art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în cameră de consiliu, azi, 12.05.2020 ora 17.40„, se arată în soluția Tribunalului Cluj.

coral