În toamna anului 2017, Clujul apărea pe harta internațională a sahului de elită, printr-un eveniment nemaîntâlnit până la acel moment, Cupa Coral Impex la Sah, prima ediție.

Mari Maestri Internaționali, Maestri Internaționali, foțti campioni naționali precum și jucători de club sau alți pasionați ai sportului minții au salutat organizarea celui mai mare eveniment sahistic din istoria Clujului, care promitea să devină o tradiție în orașul de pe Someș.

Sub organizarea cunoscutului antrenor Toma Alin, Maestru FIDE, și sprijinul financiar al companiei Coral Impex, al cărei acționar majoritar, domnul Alexandru Badea, este un avid iubitor al sahului, Cupa Coral Impex a devenit, pentru o săptămână, principalul eveniment sportiv al României, fiind echivalentul sahistic al unui turneu de mare slam din lumea tenisului.

Din păcate, ideea organizării evenimentului și pe viitor a rămas doar o speranță, evenimentul rămânând unul frumos dar singular, spre supărarea tuturor celor care și-ar fi dorit să transforme Clujul într-o capitală șahistică națională.

Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Ziar de Cluj, FM Toma Alin, membru în consiliul național al Federației Române de Șah (FR Sah), a explicat care au fost circumstanțele care au dus la abandonarea organizării evenimentului de talie internațională.

Liviu Alexa: Vă salut cu stimă. Sunt Liviu Alexa de la Ziar de Cluj. V-am sunat pentru că noi vrem să facem o mică anchetă vizavi de niște să zicem țepe pe care marele director de ziar Ionuț Geană le-a dat mai multor parteneri și discutam cu Coral despre cum au luat ei țeapă la sponsorizarea evenimentului de șah din 2017 de la Geană. 

Alin Toma Andreica: Așa este 

Liviu Alexa: Așa este? 

Alin Toma Andreica: Da, deci multe neplăceri am avut din cauza asta. Așa este au dreptate, vă confirm. 

Liviu Alexa: Voiam să vă întreb dacă puteți să îmi descrieți ce s-a întâmplat și de ce sunteți nemulțumit de colaborarea cu el. Am înțeles că și dumneavoastră v-a dat țeapă până la urmă. 

Alin Toma Andreica: Mi-a dat țeapă pentru că eu m-am înțeles anumite lucruri cu el. Așa a fost înțelegerea, el să facă anumite lucruri și eu să mă ocup de partea tehnică, de care m-am și ocupat. Firma Coral i-a dat lui niște bani să se ocupe de anumite treburi și el nu s-a ținut de cuvânt. 

Liviu Alexa: Adică a ciordit banii. 

Alin Toma Andreica: Deci, cam așa. A primit niște bani să facă un banner, nu a făcut banner-ul care trebuia pus pentru eveniment. Cu masa, a primit vreo 20 de lei pentru fiecare sportiv și iar a fost cam dubioasă masa care s-a primit acolo.  

Liviu Alexa: Nu vă feriți de cuvinte. Spuneți-mi ce înseamnă dubios? Ați spun dubios, adică a furat din bani? 

Alin Toma Andreica: O masă pe care oriunde o găsești la 15 lei meniul, la el a fost 20 de lei când la 300 de participanți vă dă și comision oriunde de duci, și multe alte lucruri. Mărunțișuri de genul acesta care s-au adunat. După aceea eu fiind plecat la un turneu și neavând acolo internet l-am rugat să se ocupe și să trimită pentru un sportiv din Azerbaijan, care era în primii 10 din lume și care dorea să vină, să se ocupe să primească viza și să vină la concurs. El a spus că se ocupă și nu s-a ocupat, iar când m-am întors eu în Cluj era prea târziu să mă ocup. Nu și-a respectat cuvântul. Dacă știam că nu se ocupă, mă ocupam eu până la urmă. 

Liviu Alexa: Dumneavoastră v-ați chinuit să aduceți niște oameni foarte tari, așa am înțeles. 

Alin Toma Andreica: Păi a fost cel mai tare concurs din Europa. Eu m-am dus pe această parte. Am fost dezamăgit, vă dați seama. 

Liviu Alexa: Câți bani a primit el de la Coral din câte știți? 

Alin Toma Andreica: Nu mai știu exact câți bani a primit, întrebați-i pe cei de la Coral. 

Liviu Alexa: Sau câți bani v-a zis că a primit? 

Alin Toma Andreica: El a primit, câteva mii de euro sigur a primit, dar nu mai știu exact câți bani. 

Liviu Alexa: Cei de la Coral v-au reproșat colaborarea cu ei? 

Alin Toma Andreica: Mi-au reproșat, dar n-a fost vina mea. 

Liviu Alexa: Știu, avem dovada în acest sens. 

Alin Toma Andreica: Coral a vrut să colaboreze cu el, eu am spus că e ok, dar după aceea bineînțeles că am fost nemulțumit pentru că vă dați seama că era și imaginea mea, eu am fost ales în Consiliul Director al Federației Române de Șah. Până la urmă oamenii pe mine mă văd. Ar trebui să explic că altul e de vină. Oamenii pe mine mă văd și normal că nu mi-a convenit colaborarea cu el. 

Liviu Alexa: Practic s-a comportat ca un escroc. Ce a promis nu a făcut. 

Alin Toma Andreica: Da, ca un escroc. I-am spus firmei Coral că vor colabora cu Sabin data viitoare, cu el nu o să mai colaborez dacă o să mai facem un concurs de genul acesta. Sabin Ripan eu un om deosebit și pot să am încredere în el. 

Liviu Alexa: În Ionuț Geană ați mai avea încredere ca om? 

Alin Toma Andreica: Nu, eu nu o să mai lucrez cu el și nici nu am mai lucrat. Aceasta este pedeapsa mea. Nu o să mai lucrez niciodată cu el în viața mea pentru că m-a dezamăgit. El nu știu ce a avut în cap. I-am spus că e un eveniment deosebit și trebuie să iasă foarte bine. Oricum și firma Coral și noi Asociația Județeană ne-am dat peste cap și evenimentul a ieșit bine. Până la urmă am reușit să rezolvăm treaba. Dacă el își făcea treaba cum a promis și față de firma Coral concursul ieșea foarte bine, așa din păcate a ieșit doar bine. 

 

 

 

 

 

 

  coral