În genata găsită pe trotuarul unei străzi se aflau o importantă sumă de bani, dar şi mai multe carduri bancare şi un permis de conducere. Tânăra care a găsit geanta nu a stat prea mult pe gânduri şi s-a dus la cea mai apropiată secţie de Poliţie din Cluj. Aici, ea a predat geanta, iar poliţiştii l-au găsit în scurt timp pe proprietar. Pentru a-i mulţumi, reprezentanţii Poliţiei Cluj au mediatizat acest caz pe Facebook, arătând cu acest prilej că au şi un remarcabil simţ al umorului.

„Ce facem noi, ca cetăţeni cinstiţi, când găsim pe stradă un portofel cu o sumă de bani în el?

a) mergem undeva şi-i împărţim

 b) mergem undeva şi-i numărăm ca să vedem cât ne-a adus norocul

 c) ne uităm să vedem dacă e pe aproape cel care l-a pierdut ca să nu ne vadă când îl luam. Dacă nu e, îl luăm şi fugim!

O tânără din Cluj-Napoca a arătat că nicio variantă dintre cele de mai sus nu e corectă. La data de 7 februarie, aceasta a predat la Secţia 5 Poliţie o geantă cu carduri bancare, bani, permis de conducere, portmoneu, 1650 de lei şi 200 de euro, geantă găsită pe un trotuar din centrul municipiului Cluj-Napoca.

Bunurile au fost restituite proprietarului. Salutăm gestul şi o felicităm pe domnişoara care ne-a arătat că spiritul civic e viu la Cluj!”, au scris reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Cluj.

coral