Pandemia de coronavirus a generat scumpiri în lanț. Tot mai mulți români nu știu cum își vor plăti facturile la utilități, în condițiile în care curentul electric și gazele naturale s-au scumpit. Lună de lună, sunt nevoiți să facă economii drastice, pentru a nu rămâne restanțieri la întreținere. Însă, plata facturilor poate fi amânată timp de șase luni. Iată cum trebuie procedat.

Timp de jumătate de an, țara noastră a plafonat prețurile și statul oferă compensații pentru facturi, tocmai pentru că oamenii să nu simtă chiar așa de mult majorările uriașe de prețuri. Doar că, după finalizarea perioadei de șase luni, prețurile vor putea din nou crește și asta ar putea fi un șoc financiar pentru populația României.

Trebuie să fii consumator vulnerabil

Vestea bună este că anumiți consumatori (vulnerabili) vor putea beneficia de amânarea plății a facturilor la energie electrică și gaze naturale, aferente lunilor cuprinse între noiembrie 2021 și aprilie 2022. Astfel, în cazul unei persoane singure, venitul trebuie să fie până în 2.053 de lei, iar pentru familii, venitul per membru trebuie să fie de până la 1.386 de RON.

Pașii pe care trebuie să-i urmezi

Ce trebuie să faci în acest caz? Pentru a beneficia de amânarea plății facturilor la utilități timp de șase luni trebuie să informezi furnizorul tău de statutul tău de consumator vulnerabil și să ceri să nu plătești o perioadă.

De asemenea, mai trebuie să completezi un formular la Primărie despre sursele de venit și bunurile pe care le deții în locuință. Odată ce ai obținut aprobarea, facturile pot fi amânate până în luna aprilie 2022 inclusiv. Este bine de știut că, în următorele șase luni, trebuie să ajungi cu restanțele la zi.

De ce s-au scumpit gazele și energia electrică

Principalii vinovați pentru majorarea uriașă a prețurilor la gaze și curent de la noi sunt factorii externi, dar și liberalizarea pieței energiei și gazelor făcută haotic, explică consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu.

“Nicăieri în lume nu există asemenea creştere”

În momentul în care nu se vor mai aplica toate ajutoarele date de guvern, românii vor trebui să plătească aceste facturi restante, aliniate cu cele din țările europene. Trist este că veniturile noastre au rămas cam cele mai mici din toată Europa.

“România trebuie să înţeleagă faptul că inflaţia noastră are ca sursă inflaţia globală, dar are şi un specific: haosul care s-a produs cu liberalizarea preţurilor la energie electrică şi la gaze naturale. Acest haos a dus la o creştere de 46%. Nicăieri în lume nu există asemenea creştere. Şi nicăieri nu este o situaţie ca la noi cu media avuţiei este cu mult sub media europeană”, a declarat Adrian Vasilescu, consilerul guvernatorului BNR, pentru Antena 3.

“A fost un haos cu liberalizarea şi statul a fost nevoit să intervină cu o lege scoasă de parlament prin care a plafonat preţurile la energie electrică şi la gaze. Este de scurtă durată, nu poţi să plafonezi şi vom vedea că, în martie, va înceta efectul acestei legi şi va trebui să revenim la preţurile libere”, a mai spus expertul.

  coral