Mircea Radu a fost invitatul special al prezentatoarei Andreea Marin în cadrul emisiunii pe care o moderează de o săptămână la TVR 2. Celebrul prezentator a mărturisit că era îndrăgostit de frumoasa brunetă încă de pe vremea când vedeta făcea parte din redacția TVR Iași.

Fosta gazdă a emisiunii „Din dragoste” a dezvăluit că a avut o perioadă în care el și colegii săi de la Televiziunea Română se gândeau cum să o cunoască pe fosta soție a lui Ștefan Bănică Jr. Totodată, Mircea Radu a povestit cum au ajuns să se întâlnească, dar și cum să lucreze împreună.

Dezvăluirea sinceră și fără niciun fel de reținere a fost făcută în urmă cu foarte puțin timp în emisiunea „Nu există nu se poate”, difuzată începând cu ora 18:00 la TVR 2. Show-ul moderat de „Zâna surprizelor” poate fi urmărit și în reluare de la ora 23.00.

Mircea Radu a dezvăluit cum a întâlnit-o pe Andreea Marin
„Eram deja în Televiziunea Română, la știri, într-un loc numit editare, unde erau suspendate trei televizoare. Tu erai o fată extraordinar de frumoasă, care trecea ecranul ca nimeni alta, la TVR Iași. Și noi, toți băieții, suspinam după tine: «Cine o fi fata asta, cum o întâlnim…».

Într-o dimineață, vine cineva în redacție și ne spune: «Știți cine este în antecameră la domnul Șoloc» (n.r. pe atunci directorul Departamentului emisiunilor informative)? «Nu, cine?». «E fata de la TVR Iași».

«Cine, Andreea?», am zis. M-am ridicat, m-am dus la biroul respectiv și te-am văzut. Prima impresie a fost, atunci, ca și acum, că ești mai frumoasă în realitate decât la televizor.

M-am întors în redacție și le-am spus băieților: «Andreea este extraordinară». După care ai devenit prezentatoarea jurnalului de la ora 20:00. Așa ne-am cunoscut noi…”, a povestit Mircea Radu în emisiunea prezentată de fosta sa colegă de la știri, Andreea Marin, relatează tvr.ro.

Cei doi jurnaliști au prezentat o perioadă foarte lungă de timp Telejurnalul de la TVR 1, ajungând să fie foarte buni prieteni. Andreea Marin a renunțat la pupitrul știrilor în 1999 pentru a se dedica emisiunilor de divertisment, timp de 8 ani fiind la cârma „Surprize, surprize”.

Frumoasa prezentatoare a renunțat la apariția pe sticlă în anul 2007 când a rămas însărcinată cu fiica sa și a actorului Ștefan Bănică Jr., Violeta. În prezent, bruneta a revenit „acasă” și moderează o emisiune a cărei denumire este inspirată de un citat de-al regretatului ei tată.

coral