Fie că ai o grădină mică sau deții o bucată de pământ mai mare, fie că ai doar câteva plante sau ești agricultor, te-ai confruntat măcar o dată cu problema dăunătorilor. E  groaznic decât să vezi recolta sau grădina pe care te-ai chinuit să o amenajezi distrusă. 

Vestea bună este că există multe soluții pe care le poți folosi, inclusiv unele organice, naturale, dacă nu ești adeptul folosirii produselor toxice. Pentru a le folosi eficient ai însă nevoie de aparatură potrivită, precum un atomizor sau alte tipuri de stropitoare. Așadar, iată câțiva pași simpli pentru a scăpa de dăunători și a-ți salva recolta într-un mod cât mai natural.

1. Concentrează-te întâi pe plante, nu pe dăunători

De multe ori când observi dăunători, prima reacție e să te concentrezi asupra acestora și să-i omori. Însă asta nu e întotdeauna cea mai bună soluție. În lipsa nutrienților necesari, plantele devin vulnerabile în fața dăunătorilor și a bolilor.

De aceea, trebuie mai întâi să te întrebi dacă nu cumva ar fi mai bine să tratezi solul prin fertilizare. Altfel, riști ca problema să reînceapă la scurt timp după ce ai scăpat de o parte din dăunători.

2. Folosește soluții potrivite

Folosește soluții potriviteMulți se sperie când observă dăunători și se grăbesc să aleagă primul pesticid pe care îl găsesc. De ce e greșit? Pentru că nu toți dăunătorii vor răspunde la fel la toate pesticidele. La fel, nu toate plantele vor reacționa la fel la toate pesticidele sau insecticidele.

Dacă alegi produsul greșit, riști să faci mai mult rău decât bine. Odată ce ai ales produsele corecte, un atomizor te va ajuta pulverizezi cu ușurință subs insecticidele și pesticidele.

3. Încearcă să combini culturile

Un dăunător nu va afecta toate tipurile de plante. Cu cât o anumită cultură e mai mare, cu atât sunt șanse mai mari ca problema să scape de sub control și totul să fie distrus. Combinarea culturilor nu înseamnă că nu vei mai avea niciun dăunător. Dar șansele ca toate să fie afectate în același timp sunt mult mai mici, iar tu vei avea timp să le salvezi.

Concluzie

Dăunătorii sunt o realitate în orice grădină sau teren agricol. Pulverizarea pesticidelor pe suprafețe mai poate părea o muncă grea, dar există multe utilaje care vă pot face munca mai ușoară. Cei de la Bronto, de exemplu, au o gamă largă de stropitoare, astfel că vei găsi cu siguranță produsul perfect pentru terenul tău.

  coral