Dan Petrescu, antrenorul campioanei CFR Cluj, se simte neapreciat în România și la Cluj, acuzând, de curând, că noi "nu ne apreciem valorile".

Într-un interviu acordat publicației GSP, antrenorul CFR-ului arată faptul că în Anglia toată lumea îl stimează și primește mese la restaurant gratuite și chiar genți scumpe gratis, însă în România nu pentru că nu este suficient de apreciat.

„Românii nu știu să aprecieze, te bagă în seamă abia după ce mori. Am fost cu actuala soție la Londra, am participat la un turneu cu Chelsea old boys. A văzut că mă știe toată lumea. Un homeless și-a dat haina jos și m-a luat în brațe: «SuperDan, nu se poate așa ceva!». Mie, unuia, mi s-a făcut pielea de găină. 

Tot așa, am fost la un restaurant, Scalini, cel mai bun din Londra, n-am plătit nimic, plăcerea lor! Mi-am luat cea mai scumpă valiză, la fel. La noi? Niciodată! Doar înjurături. De zece ani merg la același restaurant, o dată nu am avut o masă gratis! O geantă, nimic… Nu știm să apreciem valorile, pe Hagi, Nadia, Năstase, Țiriac", s-a plâns tehnicianul campioanei, potrivit sursei citate.

Nu cunoaștem care este acel restaurant din România la care Dan Petrescu manâncă de zece ani și la care nu primit încă o masă gratuită pentru simplu motiv că este vedetă, însă nu este exclus să fie vorba despre restaurantul DaVinci din Cluj-Napoca, unde antrenorul a sărbătorit de curând pe ritm de manele câștigarea titlului.

Cotidianul Bună Ziua Cluj a prezentat, în exclusivitate, modul în care antrenorul și echipa CFR-ului a sărbătorit câștigarea campionatului, cu lăutari și înjurături ca la ușa cortului nu doar la adresa rivalei FCSB ci și la adresa familiilor suporterilor care țin cu această echipă, fapt care a produs un val de revoltă.

 

 

coral