Suntem in plina campanie electorala pentru turul al doilea al alegerilor prezidentiale, iar intrebarile referitoare la cei doi candidati – Klaus Iohannnis si Viorica Dancila – sunt din ce in ce mai multe. Lasand la o parte aspecte financiare sau politice, importante, de altfel, apar si semne de intrebare referitoare la viata personala a candidatilor.

Multi romani se intreaba, spre exemplu, de ce Klaus Iohannis si sotia sa nu au copii. Da, este un subiect delicat, insa romanii vor sa stie toate amanuntele legate de viitorul presedinte. Iar o familie care nu are copii ridica unele semne de intrebare care pot cantari greu in balanta electorala. Klaus Iohannis si Carmen sunt casatoriti de mai bine de 25 de ani, iar presedintele a declarat, la un moment dat, ca el si sotia au preferat sa investeasca in imobiliare din cauza faptului ca nu au copii. Bineinteles, o astfel de afirmatie a fost interpretata in fel si chip, iar Klaus Iohannis a explicat, la un moment dat, cum s-a ajuns intr-o astfel de situatie.

”Nu regret acele afirmatii si nici nu le-am facut, deci nu am ce regreta. Eu am spus ca, din pacate – ca sa nu inteleaga cineva ca intentionat nu avem copii -, nu avem copii. Nu s-a putut. Si atunci am avut resurse pentru altceva. Eu mi-as fi dorit mai mult decat orice sa investesc aceste resurse in copiii proprii, dar nu a fost sa fie”, a dezvaluit Iohannis. Nu a fost o idee pe care sa o luam in considerare, pentru ca acum 20 de ani am decis sa intru intr-o cariera foarte publica si poate daca as fi avut copii, nu as fi facut acest pas. Asa, am avut mai mult timp, mai multa energie la dispozitie pentru a ma implica in ceea ce fac in calitatea mea de persoana publica”, a mai declarat Klaus Iohannis.

coral