Un cuplu din Dej, ambii în vârstă de 25 de ani, au ajutat victima unui jaf petrecut pe o stradă din Dej. Tânărul a luat-o la fugă după hoț, iar prietena lui a stat cu victima, care în timpul jafului a fost trântită la pământ și s-a rănit.

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej au fost sesizați în weekend despre faptul că unei persoane vârstnice, care se afla pe o stradă din municipiu, i-a fost sustrasă o geantă.

Cu sprijinul a doi tineri care au observat incidentul, bărbatul bănuit a fost depistat la scurt timp de polițiști, iar ulterior l-au reținut pe acesta pentru 24 de ore.

Polițiștii municipiului Dej au fost sesizați despre faptul că unei femei în vârstă de 84 de ani, care se afla pe strada Carpați din Dej, i-a fost sustrasă geanta ziua în amiaza mare. Bărbatul care ar fi comis infracțiunea i-ar fi smuls geanta, moment în care femeia s-a dezechilibrat, a căzut și s-a rănit.

O tânără și un tânăr, ambii în vârstă de 25 de ani, au fost martori la incident și au intervenit imediat. Tânărul a alergat pe urmele hoțului vreo 200 metri, până când acesta a abandonat poșeta furată.

Între timp, prietena tânărului i-a acordat ajutor femeii care, în urma căzăturii, s-a accidentat. Tânăra a fost cea care a chemat imediat ambulanța.

Tâlharul a fost prins de poliție la scurt timp

Pe baza semnalmentelor oferite operatorilor la SNUAU 112, echipajul de poliție care se afla în zonă l-a depistat în câteva minute pe bărbatul bănuit de comiterea tâlhăriei.

În urma probatoriului administrat, polițiștii Biroului de Investigații Criminale au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, iar ulterior, prezentat instanței, bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Cercetările sunt desfășurate în continuare, sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal. coral