Femeia primește constant semne de la artistă, mai ales în perioada când face pomană, în onoarea ei.

Mama Denisei Răducu se duce în fiecare zi, la mormântul fiicei sale, iar acum la patru ani de la moartea artistei femeia încă mai primește semne din lumea de dincolo de la copila ei.

Fanii cântăreței se adunî în fiecare an la cimitirul din Ștefănești, Vâlcea, pentru a-i aprinde o lumânare. Majoritatea se întâlnesc aici cu părinții Denisei, care sunt nelipsiți de la mormântul fetei lor.

Mama Denisei Răducu a avut grijă de mormântul fiicei sale, astfel că locul de veci arată ca un adevărat altar închinat artistei, împodobit cu fotografii și jucării.

Mama Denisei Răducu o visează în continuare pe fiica ei și consideră că aceasta îi transmite semne din lumea de dincolo.

„O visez seară de seară. A trecut la un moment dat cineva cu pepeni de vânzare pe drum și am luat și eu să dau de pomană pentru Denisa. Și noaptea am visat-o pe Denisa. Mă certa că nu am tăiat bine pepenele în cubulețe, nu l-am pus în castron, nu l-am așezat în frigider și nu am spus când l-am împărțit.

În altă zi, am făcut varză călită cu coaste și mi s-au părut cam multe, așa că am scos una și am pus-o pe o farfurie, pe aragaz. Noaptea am visat-o pe Denisa, care-mi cerea coasta rămasă. De Moșii de Iarnă am împărțit piftie și unei singure vecine am uitat să-i pun o lingură. Din nou mi-a apărut în vis și mi-a spus să iau 30 de euro să cumpăr linguri, pentru că a mâncat piftia cu mâna ”, a povestit Geta, mama Denisei Răducu, potrivit wowbiz.ro.

coral