Descoperire socanta a anchetatorilor in casa lui Gheorghe Dinca! Anchetatorii revin, azi, in ”Casa groazei” din Caracal pentru a cauta noi probe referitoare la uciderea celor doua adolescente, Luiza Melencu si Alexandra Macesanu. In ceea ce o priveste pe Luiza, nu au fost, inca, gasite indicii care sa confirme ca aceasta s-a aflat in locuinta criminalului.

Duminica, anchetatorii au prelevat fire de par si au gasit un aparat foto care va trebui verificat. Probele au fost trimise la Bucuresti. Aparatul de fotografiat ar putea fi o proba-cheie in ancheta, existand si ipoteza ca Gheorghe Dinca isi fotografia victimele. Intr-un astfel de caz, o fotografie a Luizei ar fi esentiala in confirmarea ipotezei ca Gheorghe Dinca a ucis-o si pe ea, asa cum a declarat.

“Procurorii DIICOT – Structura centrala, impreuna cu politistii specializati din cadrul Politiei Romane delegati, au continuat activitatile de cercetare in dosarul cauzei, intre care si cele de la domiciliul inculpatului Dinca Gheorghe, in urma carora au fost identificate si ridicate mai multe categorii de urme criminalistice, ce urmeaza a fi procesate. Activitatile de cercetare si cautare in locuinta, in dependintele, in autoturismul si in autoutilitara inculpatului nu au fost finalizate, urmand a fi continuate si in cursul zilelor urmatoare, in mod neintrerupt, in prezenta inculpatului si a avocatului sau. Mentionam ca activitatile de cercetare si cautare care nu presupun prezenta inculpatului sunt inca in desfasurare”, se precizeaza intr-un comunicat. “Noi am vizat fixarea Luizei in casa inculpatului. Urmarim orice pista”, sustin cei de la DIICOT.

coral