O asistentă din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, infectată cu Covid – 19 în luna aprilie, a decedat la spital, în ciuda eforturilor depuse de colegii de la terapie intensivă de a-i salva viața, fiind primul caz de deces în rândul cadrelor medicale din județul Sibiu. Femeia în vârstă de 50 de ani a lucrat în cadrul Secției de Nefrologie.

Surse medicale au precizat că s-au făcut eforturi susținute pentru salvarea asistentei infectate, decesul femeii generând o tensiune însemnată în rândul colegilor.

Asistenta fost internată în perioada aprilie-mai cu infecție Covid-19, externată ca fiind vindecată, iar la începutul lunii iunie s-a reinternat ca urmare a reapariției simptomelor bolii.

A fost reinternată la Spitalul TBC din Sibiu, după care starea de sănătate i s-a agravat și a fost preluată de Spitalul Județean de Urgență, unde a primit îngrijiri pe terapie intensivă.

Decesul asistentei de la Sibiu a fost raportat luni de Grupul de Comunicare strategică, care a anunțat 17 decese survenite la nivel național în intervalul 12 (10:00) – 13.(10:00) iulie la pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Brăila, Brașov, Buzău, Constanța, Dâmbovița, Galați, Mehedinți, București, Mureș, Olt, Prahova și Sibiu.

La nivelul județului Sibiu, până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2 702 de persoane, dintre care 55 au decedat , informează Prefectura Sibiu în buletinul zilnic transmis luni.

Conform bilanțului prezentat de autoritatile sanitare sibiene, după aproximativ trei luni de la apariția coronavirusului în județul Sibiu numărul angajaților din sistemul de sănătate sibian afectați de infecțiile ajunsese în data de 10 iunie la 83 de persoane – medici, asistenți și personal auxiliar.

Cel mai mare număr de infecții cu Covid – 19 s-a înregistrat la Spitalul Clinic Județean Sibiu, unde erau infectate cu Covid – 19 un număr de 59 de persoane – cadre medicale și personal auxiliar.

UPDATE: La scurt timp după transmiterea buletinelor oficiale, conducerea Spitalului Județean Sibiu a transmis un mesaj de condoleanțe familiei și un avertisment catre populatie sa se protejeze.

coral