News Flash:

Dorin Bob forțează mâna lui Boc cu hotelul ilegal din P-ța Mihai Viteazu: "Primăria poate să cumpere clădirea, dacă are un gând mai bun"

20 Mai 2022
537 Vizualizari | 0 Comentarii
Dorin Bob for eaz m na lui Boc cu hotelul ilegal din P a Mihai Viteazu

Afaceristul se află într-un mare impas, după ce primarul Emil Boc a spus despre clădirea pe care Dorin Bob ar fi dat peste 200.000 de euro că este "o construcție ilegală cap coadă" care "nu va avea niciodată acte în regulă".

Dezvoltatorul imobiliar Dorin Bob ar fi plătit peste 200.000 de euro pentru Hotelul Cristian, o clădire construită ilegal în centrul Clujului de un alt afacerist, Costică Pocol. Acum, Bob îi transmite lui Emil Boc că, dacă nu este de acord cu planurile sale, nu are decât să achiziționeze clădirea cu banii clujenilor.  

Toate aceste giumbușclucuri de PR pe care le face afaceristul au un singur scop. Să determine municipalitatea să aprobe planurile sale pentru clădirea ilegală.

Problema lui Dorin Bob este că primarul Emil Boc, intransingent cum îl știm când vine vorba de astfel de driblinguri printre prevederile legale, a declarat răspicat că imobilul nu va intra niciodată în legalitate, iar cei peste 200.000 de pe care i-ar fi plătit pe clădire se vor duce pe "Apa Sâmbetei". 

"Este o construcție ilegală cap coadă. Din nefericite, nu a fost demolată de Funar când avea termenul și posibilitatea să o facă, dar nu va avea niciodată acte în regulă", a declarat Emil Boc la un post de radio.

Moderatorul emisiunii a întrebat ironic de ce ar cumpăra cineva clădirea pentru a o demola, iar edilul Emil Boc a răspuns: ''Bănuiesc că poate avea și o asemenea alternativă în față, nu am fost informat. Noi vom continua moderniza întreg spațiul, Canalul Morii, pentru că vor expira anul viitor toate concesiunile făcute de Funar, și Liceul Nicolae Băcescu, vom acționa conform legii. Ori rămâne așa cum este, o clădire pe care nu o poți fructifica legal... nu-mi dau seama ce are în vedere", a spus primarul Clujului.

“Din păcate, Primăria a pierdut toate procesele și nu are cum să demoleze. Există o sentință judecătorească definitivă, clădirea este nedemolabilă, altfel nu eram nebun să o cumpăr. Îmi doresc ca aceasta să fie o achiziție bună atât pentru mine, cât și pentru comunitate. Clădirea va rămâne pe loc, dar trebuie aranjată să arate într-un anume fel, să se poată circula pe trotuar. Așa că ne-am gândit să existe o galerie prin clădire, cum este și la Milano sau în alte orașe. Așa ar fi civilizat. Rezolvăm și problema traficului, eliminăm și riscurile pentru pietoni, refacem și clădirea, care acum nu arată nicicum”, este soluția propusă de Dorin Bob prin care vrea să "intre în legalitate" cu imobilul construit ilegal, arată zcj.ro

Reamintim că omul de afaceri a achiziționat recent controversatul imobil din centrul Clujului, ridicat pe trotuar, fără fundație și fără autorizație de construire, în urma unei licitații organizate de lichidatorul judiciar al societății Eunicia Rotiserie, care deținea fostul hotel și care a intrat în faliment.

Ultimul anunț de licitație publicat arată că prețul de pornire pentru Hotel Cristian a fost de 219.000 de euro + TVA, sumă la care, potrivit informațiilor ZIUA de CLUJ, a și fost adjudecat de către Dorin Bob.

 

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2022 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1142 (s) | 22 queries | Mysql time :0.037855 (s)