Două arme şi aproape 200 de bucăţi de muniţie au fost ridicate în vederea confiscării de către poliţiştii din cadrul Biroului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase, ca urmare a unei acţiuni pe linia nerespectării regimului armelor şi muniţiilor.

IPS Sălaj a transmit faptul că poliţiştii au identificat la domiciliul unui bărbat, în vârstă de 45 de ani, două arme neletale de tir sportiv și 198 bucăți muniție.

Acestea ar fi fost achiziționate dintr-o țară europeană şi introduse în ţară fără drept. Din cercetări s-a stabilit că acesta nu este autorizat să deţină arme și muniție. Armele şi muniţia au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările pentru infracţiunlie de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, contrabandă şi uz de armă fără drept, notează purtătorul de cuvânt al IPJ Sălaj.

coral