Spectacolul "Straini in noapte", gazduit de Teatrul National "I.L. Caragiale" Bucuresti, luni, la Sala Mare, si "Secretul fericirii", de la Sala Studio, au fost amanate, anunta institutia.

"Intrucat pana la ora 18.15 DSP nu a transmis TNB niciun raspuns cu privire la desfasurarea spectacolelor programate pentru aceasta seara (9 martie 2020), conducerea TNB decide suspendarea si amanarea pentru date ulterioare a acestora, tinand cont de contextul epidemiologic actual si in acord cu masurile deja luate de autoritati pentru evitarea raspandirii virusului", se arata in comunicatul Teatrului National.

 In acest context, TNB anunta spectatorii ca pot pastra biletele pentru data reprogramarii iar cei care doresc restituirea contravalorii biletelor cumparate (fie de la casa de bilete, fie online) se pot adresa direct impresarilor, pentru a li se comunica modalitatea concreta de restituire a banilor.

"Straini in noapte" va fi reprogramat pe 22 iunie, iar "Secretul fericirii" pe 20 aprilie.

"In legatura cu spectacolele TNB programate marti si in zilele care urmeaza, nu avem, deocamdata, informatii clare. Asteptam deciziile luate in sedinta DSP. Vom reveni cu stiri si comunicate in cursul zilei de marti", a precizat institutia.

Piesa “Străini în noapte” este un spectacol care s-a remarcat de-a lungul timpului și pe care pasionații de teatru l-au numit unul dintre cele mai copioase. O capodoperă care scrie istorie de mai bine de zece ani readuce pe scenă actori care au conturat cultura teatrului românesc – Florin Piersic și Medeea Marinescu.

coral