Un tânăr dintr-un sat din Munţii Apuseni a murit sâmbătă după ce s-a împuşcat accidental, cu o armă de vânătoare deţinută legal, în timp ce se afla la o stână de animale, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba.

Potrivit sursei citate, Poliţia Oraşului Baia de Arieş a fost sesizată, sâmbătă, în jurul orei 9, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că la o stână de animale de pe raza comunei Poşaga, un bărbat a decedat.

"La faţa locului s-a deplasat o echipă de cercetare, formată din poliţişti de investigaţii criminale, ordine publică, arme, explozivi, substanţe periculoase şi criminalistic, iar din primele cercetări a rezultat că un tânăr de 34 de ani, din comuna Poşaga, deţinător legal de armă de vânătoare, ar fi folosit arma, împrejurare în care, în mod accidental, ar fi suferit leziuni, la nivelul capului, produse prin împuşcare", se menţionează în comunicat.

IPJ Alba precizează că cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, precum şi pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc acest eveniment.

coral