Dramă la Câmpia Turzii, unde o femeie și-a pierdut viața  în urma unei explozii și incendiu dintr-o casă de locuit.  Trei autospeciale și un echipaj SMURD, din cadrul Detașamentului de Pompieri Turda, au fost alertate în jurul orei 7.30, pentru a stinge flăcările care au cuprins o casă de locuit de pe strada Memorandumului din municipiul Câmpia Turzii. La fața locului au fost dislocate și o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din Câmpia Turzii și un echipaj SAJ.

Pompierii au găsit casa arzând generalizat, cu tavanul și un perete prăbușite. Stingerea focarelor a fost realizată în cca o oră de la primirea apelului de urgență, iar ulterior s-au desfășurat operațiuni pentru înlăturarea efectelor negative ale incendiului.

Din păcate, înăuntrul unei încăperi a fost găsit corpul unei femei, în vârstă de cca 80 de ani care prezenta traumatisme incompatibile cu viața.

De asemenea, echipajul SMURD a acordat primul ajutor calificat unui bărbat, în vârstă de cca 50 de ani, care prezenta arsuri la nivelul feței și care a fost transportat la spital.

Intervenția promptă a pompierilor a limitat propagarea incendiului la anexele și casele aflate în proximitatea casei distruse de explozie și incendiu.

coral