Doi tineri, dintre care unul fugit de acasă, au murit intoxicați cu gaz pe strada Regele Ferdinand, în apartamentul de deasupra magazinului GSM, care funcționează acolo. Poliția nu exclude să fie vorba despre o sinucidere. 

 Mai multe echipaje s-au deplasat la locul incidentului, iar la ora 13.50 au sosit și cei de la IML Cluj. Inițial aceștia au intrat la numărul 12, dar apoi au fost chemați peste drum, unde erau și echipajele de poliție și jandarmerie. 

La fața locului erau trei echipaje distincte: de criminalistică, poliție și jandarmerie, toți fiind parcați în fața Trezoreriei. Trecătorii s-au panicat când au văzut numărul mare de polițiști și jandarmi, unii crezând că au fost probleme la Trezorerie, dar intervenția a fost vis-a-vis, conform Stiri de Cluj.

"În cursul zilei de azi, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au fost sesizați despre faptul că un tânăr de 21 de ani, din comuna Jucu ar fi plecat la data de 4 noiembrie în municipiul Cluj-Napoca, însă nu a revenit la domiciliu. În urma investigațiilor și a verificărilor efectuate, într-un imobil situat în municipiu a fost identificat trupul tânărului în vârstă de 21 și cel al unuia de 27 de ani, din județul Galați. La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, în urma cercetărilor preliminare, cadavrele neprezentând urme vizibile de violență. Cadavrele au fost transportate la IML pentru stabilirea situației de fapt. Cercetările continuă, fiind evaluate toate aspectele care au condus la decesul acestora.", arată reprezentanții IPJ Cluj.

coral