Șeful Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, Rafael Grossi, a fost marți la Cernobîl și a declarat că nivelul de radiații este "anormal".

„Nivelul de radioactivitate este, aș spune, anormal”, le-a spus Rafael Grossi reporterilor aflați la Cernobîl, astăzi, când se împlinesc 36 de ani de la accidentul nuclear.

Controlul asupra fostei centrale nucleare a fost preluat de armata rusă imediat după invadarea Ucrainei. Militarii ruși au stat la Cernobîl timp de o lună, fără măsuri de prevenire a zonelor contaminate, a declarat după plecarea rușilor, ministrul ucrainean al Energiei, German Galușcenko, citat de CNN. 

Zona este una dintre cele mai radioactive din lume și este supravegheată permanent de ingineri și specialiști, pentru menținerea sub control a radioactivității. 

Referitor la afirmația lui Grossi privind nivelul de radiații, Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare a precizat, marți, că nu sunt indicate depășiri ale valorilor normale.

”Referitor la unele materiale de presa privind nivelul anormal de radiatii la Cernobil, Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN) face următoarele precizări: Sistemul de monitorizare a radioactivitatii mediului de pe teritoriul Ucrainei functioneaza normal și nu indica depasiri peste valorile normale. În prezent, toate instalațiile nucleare de la Cernobîl și de pe teritoriul Ucrainei sunt în stare sigură și nu există un pericol pentru mediu sau populație.

Totodată, menționăm că măsurătorile efectuate la nivel național confirmă valori normale ale nivelului de radiații. CNCAN, prin Centrul Operativ pentru Situații de Urgență, urmărește în permanență evoluția situației din punct vedere al monitorizării radiologice. În România, nivelul radiațiilor este monitorizat permanent prin Rețeaua Națională de Supraveghere a Radioactivității Mediului (RNSRM), din cadrul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM). Specialiștii din Laboratorul Național de Referință Radioactivitate verifică datele monitorizate 24/7 și le transmit Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, astfel încât să se asigure o informare promptă a factorilor de decizie naționali și internaționali, precum și a populației”, a transmis CNCAN.

coral