Arestarea Elenei Udrea a devenit unul dintre cele mai fierbinți și populare subiecte de controversă din ultimele 30 de zile. La începutul lunii aprilie, fostul ministru al Turismului a încercat să treacă granița Bulgariei cu Grecia, cu doar câteva ore înainte ca judecătorii să dea verdictul final în dosarul Gala Bute. Ce declara, acum câțiva ani, Elena Udrea despre politicienii din România care fură.

Elena Udrea, despre politicienii români care fură

Elena Udrea rămâne în arestul autorităților bulgare, după ce fosta blondă de la Cotroceni a fugit din România, cu doar câteva ore înainte de a fi condamnată la 6 ani de închisoare cu executare, în dosarul Gala Bute.

Deși logodnicul ei Adrian Alexandrov i-a transmis un mesaj Avocatului Poporului, rugând instituția să soluționeze problema și să o aducă înapoi în țară pe Elena Udrea, momentan, fostul ministru nu a fost, momentan, extrădat în România.

Recent, a devenit viral pe rețelele sociale un videoclip de acum 16 ani, în care Elena Udrea vorbea deschis, la momentul respectiv, despre politicienii din România și modalitățile prin care oamenii aflați la putere fură din banii publici.

„Se fură, doamnă. Oamenii fură cu sutele de milioane. Lipsă de bani nu este. Binențeles că se fură. S-a furat și se fură. Întotdeauna cei care au acces la bani, cei care sunt la putere, infiderent de perioadă.

M-am convins, am tot spus-o. Întotdeauna este un interes economic. În campanie minți ca să te voteze lumea. După aia, nu-ți mai pasă.

Venim în campanie și mințim, îi criticăm pe adversari, ajungem la putere și facem ce au făcut și ceilalți dinaintea noastră.

Știți ce se schimbă? Buzunarul în care curge robinetul!”, declara Elena Udrea în 2006, într-un interviu mai vechi.

„Ajungem la putere şi facem exact ce au făcut cei de dinainte!”

La vremea aceea, Elena Udrea avea 33 de ani și era de profesie avocat. Politicianul a susținut interviul pentru televiziunea Atlas TV Focşani în anul 2006, când abia intrase în Partidul Democrat.

Fostul ministru al Turismului ocupase, anterior, poziţia de Consilier de Stat şi a fost Şefa Cancelariei Preşedintelui Traian Băsescu.

„Eu am venit cu o naivitate caracteristică lipsei de experienţă, dar probabil şi a vârstei, cu naivitatea că ceea ce spunem în campanie este ţinta activităţii de după, potrivit playtech.ro

Nu are nicio legătură. În campanie minţi ca să te voteze electoratul, după care nu-ţi mai pasă. Aşa se întâmplă în politică: venim în campanie şi minţim, pentru că şi eu fac politică.

Vorbim frumos, criticăm pe adversari, arătăm cât de răi sunt ei şi cât de buni am fi noi, ajungem la putere şi facem exact ce au făcut cei de dinainte.

Dacă înainte banii se canalizau către cei de la PSD, să ştiţi că astăzi curg la fel de bine către cei care sunt la putere.

Oamenii se gândesc că au patru ani – «Hai repede să mai apucăm şi noi ceva!» Sunt foarte mulţi care nu au făcut nimic în viaţă şi şansa lor este să acumuleze avere. Atât cât îi duce capul.”, a completat Elena Udrea, în cadrul interviului din 2006.

  coral