Eliza Iliescu, fiica Adrianei Iliescu, cunoscută ca fiind cea mai bătrână mamă din România, a trecut examenul maturității cu brio. A fost șefă de promoție la absolvirea liceului, iar acum a luat note mari și la Bacalaureat 2022. Mama ei chiar are de ce să fie mândră. Ce medie a obținut tânăra și ce facultate va urma.

Ce medie a obținut tânăra

Fiica Adrianei Iliescu nu mai este fetița de altădată, ci a devenit adolescentă și proaspătă absolventă de liceu. Tânăra a trecut cu bine peste unul dintre cele mai importante examene din viață, cu note foarte mari.

Eliza, fiica Adrianei Iliescu, note mari la BAC

Întrebată, în urmă cu ceva timp, dacă are emoții la bac, Eliza Iliescu spunea că nu își face deloc griji, și că este extrem de pregătită pentru examenul maturității, lucru care s-a și văzut acum, în notele obținute.

„Fiica mea a luat 9,80 la Limba Română. De asemenea, a obținut alte două note mari, de peste 9.00, fiecare, una la Istorie și alta la celălalt opțional pentru care a decis în cele din urmă să dea examen”, a declarat mama adolescentei, Adriana Iliescu, pentru impact.ro.

Așadar, se pare că fiica Adrianei Iliescu a promovat examenul de Bacalaureat cu o medie de peste 9,50. Femeia chiar are cu cine să se mândrească, cu atât mai mult cu cât, fiica ei vrea să îi calce pe urme și să urmeze, cel mai probabil, o carieră în învățământ.

„Eliza va face două sau poate chiar trei facultăți. cine știe! Am studiat împreună mai multe variante, însă nu vi le putem spune, fiindcă mai pot apărea schimbări. Cred cu tărie că va reuși să le facă față! Știm amândouă că nu va fi simplu, dar vom merge pe calea asta! O voi ajuta să-și plătească a doua facultate din pensia mea de la Uniunea Scriitorilor. Am făcut calcul și putem face asta. Poate vom lua și un credit, vom vedea! Ar fi vorba despre circa 4.000 de lei anual, o sumă pe care cred că o vom putea acoperi din pensia mea.”, a spus femeia, potrivit aceleiași surse menționate anterior.

Eliza Iliescu ar urma să urmeze cursurile Facultății de Litere, dar în paralel ar urma să urmeze și cursurile unei a doua facultăți, cel mai probabil cea de Filosofie.

Citește și Fiica Adrianei Iliescu, șefă de promoție la absolvirea liceului. Eliza se va înscrie la două facultăți: „Am decis să urmez modelul mamei” coral