În dimineaţa zilei de luni, 6 iulie, femeia de etnie romă îşi veghează, în sala de aşteptare a I.M.L.Cluj,  băiatul care urmează  să fie consultat de către medici. Mărturiseşte că Marin, fiul ei de 15 ani a încasat bătaie, de la familia unui copil de 4 ani, ce fusese supus în ajun la perversiuni sexuale de un alt copil – iar Marin sărise să-şi apere fratele său în vârstă de 12 ani, acuzat pe nedrept de familie c-ar fi vinovat.  Ea susţine că autorul real este un băiat de 10 ani, care s-a filmat cu telefonul mobil în timp ce comitea mârşăvia – şi un studiu atent al înregistrării video va confirma cele spuse de ea.

Femeia arată că bătaia s-a desfăşurat în faţa blocului în care locuieşte, împreună cu familia, în cartierul Dej-Triaj. Apoi îl roagă pe băiat să-mi relateze incidentul de pe urma căruia a ieşit destul de şifonat:

„Eram afară, tocmai mă întorceam de la câmp şi l-am văzut pe un om cum îl loveşte pe frate-meu de 12 ani… Era unu` Claudiu, vecin în vârstă de vreo 40 de ani. Şi acesta m-a pocnit şi pe mine. Curând, au mai apărut vreo cinci din familia lui şi au început să-mi care la pumni, peste tot”.

Intervine în discuţie şi mama lui: „Au sărit toţi pe el, grămadă, pe el şi eu – care am vbăzut scena – am venit le-am strigat să nu mai dea, după care am fugit, ca să nu mă bată şi pe mine. Apoi am sunat la poliţie. Între timp l-au tot bătut pe Marin, minute în şir, până a venit poliţia şi i-a despărţit, după care pe noi ne-au băgat în maşină şi ne-au dus la poliţie”. Femeia spune că incidentul s-a produs din cauza unei confuzii, fiul ei de 12 ani fiind acuzat pe nedrept de o faptă cumplită, sex oral cu un micuţ de patru ani. Explică aceasta:

„Au spus că nepotul lor a fost dezbrăcat de fiul meu pentru a-i face sex oral, la care eu le-am spus să-mi aducă înregistrarea, ştiind de la oameni că întreaga scenă fusese filmată cu telefonul. Ei au refuzat, zicându-mi că telefonul se află la poliţie.

Atunci i-am rugat şi pe poliţişti să-mi arate înregistrarea, dar ei s-au mulţumit să ne ia datele personale şi declaraţii: mie, lui Marin şi fiului de 12 ani, cel acuzat. El le-a spus că nu a făcut nimic, doar a stat pe o saltea împreună cu soră-sa – fiica mea – şi cu alţi doi băieţi, în vârstă de 9 şi 11 ani.

 Ba, mai mult, le-a spus că autorul e Cristi, în vârstă de 10 ani. El a început totul, nu fiul meu – şi tot el este cel care a filmat scena, sub scara blocului, unde s-a mutat cu micuţul şi a comis fapta. Toţi cei care au văzut filmarea mi-au spus că autorul nu e fiul meu, ci tocmai acest Cristi! Eu nu m-am dus la ei acasă să văd imaginile, când m-au chemat, de teamă să nu mă bată, fiindcă sunt mulţi şi foarte violenţi!”

Între timp, băiatul este poftit în cabinetul de consultaţii. Se întoarce după câteva minute cu un certificat în care medicii i-au recomandat trei zile de îngrijiri. După ce studiază documentul, femeia concluzionează, înainte de plecare:

„Acum mă prezint direct la Poliţia din Dej şi fac plângere împotriva lor – fiindcă nu e normal să sară şase inşi maturi pe un copil şi să-l bată aşa, mai ales când acesta e nevinovat! Bag mâna-n foc pentru ce spun şi sunt sigură că filmarea va dovedi nevinovăţia fiului meu!”

Sorin Grecu

  coral