Pentru un bărbat de 36 de ani din Dej, tată a trei copii, ziua de joi 11 februarie s-a sfârşit urât de tot: splina ruptă, ficatul distrus, coaste fracturate, acestea culminând cu internarea de urgenţă şi operaţia la Clinica de Chirurgie nr. 1 din Cluj-Napoca. Totul a început cu o ceartă la beţie, între prieteni, pe o terasă din cartierul dejean Dealul Florilor, degenerând într-o bătaie cruntă! Acum, poliţia încearcă să descâlcească situaţia şi să stabilească vinovaţii!

Marţi, 16 februarie, victima cumplitei agresiuni aşteaptă, fără să se poată mişca, într-un autoturism, să fie consultat – chiar acolo, în parcarea I.M.L.Cluj-Napoca – de către legişti. Aceasta, un bărbat de 36 de ani, are ficatul perforat şi îşi ţine în mână tubul de drenaj, ataşat la o pungă colectoare. Pe deasupra, omul are şi câteva coste rupte, fapt care-i accentuează suferinţa. După cum ne mărturisesc mama lui şi cumnatul, care-l însoţesc, aceştia tocmai l-au externat  de la Clinica de Chirurgie 1,unde a suferit şi o operaţie dificilă de ruptură de splină, sâmbătă, 13 februarie.

Cei doi sunt extrem de rezervaţi în declaraţii şi, aflând că sunt jurnalist, îmi interzic cu desăvârşire să îi fac poze victimei. Îşi motivează gestul prin faptul că însăşi victima păstrează cu străşnicie secretul suferinţei sale şi i-a interzis  cumnatului până şi să-l aducă la clinica din Cluj-Napoca, imediat după producerea dramei.

Mărturiseşte, extrem de marcată, mama bărbatului:

„El a ascuns, deocamdată, totul – şi faţă de noi, şi faţă de poliţie – preferând să sufere de unul singur. Joi, din ce-am putut afla, a stat cu nişte prieteni de vârsta lui, la o terasă din cartier şi la un moment dat s-au certat. Nu ştiu cu exactitate din ce motiv. Se pare, totuşi, că patronul localului le-a strigat să iasă în stradă şi să se certe acolo, ca să nu deranjeze muşteriii. Aşa că el ar fi ieşit primul. Am auzit, de asemenea, că bătăuşul l-a împins puternic de la spate, astfel că el s-a prăbuşit de pe scări, la pământ, într-o dungă, lovindu-se rău de tot.  Iar acolo, fiul meu ar fi căpătat, de la acelaşi individ, multe alte lovituri de picioare în burtă, care l-au distrus pur şi simplu!”

Intervine în discuţie şi cumnatul victimei:

„A ajuns cu o ambulanţă la Spitalul din Dej, unde, după ce a primit primele îngrijiri, a refuzat cu hotărâre internarea.  Sosit acolo, nu l-am ascultat şi l-am urcat, fără discuţii prea multe, în maşina mea, aducându-l la U.P.U. Cluj-Napoca. Şi bine am făcut, fiindcă era în stare gravă, dar din cauza alcoolului şi adrenalinei din sânge nu simţea durere în acele momente. Aici, la Cluj-Napoca, a fost operat sâmbătă seară şi acum am venit să-l ducem înapoi acasă şi apoi să vedem ce e de făcut, la poliţie – ca să i se facă dreptate.”  

Însă, în cazul acesta lucrurile s-au complicat puţin: dată fiind complexitatea – şi mai ales gravitatea faptei – pentru a-l consulta pe dejean, legiştilor clujeni trebuie să li se prezinte o ordonanţă de la poliţie. Ori, în lipsa acesteia, examinarea va avea loc abia zilele viitoare, abia  după ce se va elibera o astfel de Ordonanţă de către poliţiştii din municipiul Dej.

Punctul de vedere al I.P.J. Cluj

„Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Dej s-au sesizat din oficiu privind săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală, urmând ca în cauză să fie stabilite împrejurările în care s-a produs fapta – şi asta după ce vor fi audiaţi toţi cei implicaţi în conflict” – a declarat pentru BZC Andreea Vişan, purtător de cuvânt al I.P.J.Cluj.

  coral