Claudiu este un turdean în vârstă de 29 de ani, diabetic, suferind şi de un uşor retard mintal. Profitând de bolile sale, un vecin, cu câteva condamnări la activ, i-a furat lui Claudiu telefonul pe când bietul om dormea, sub efectul insulinei.

Iar pentru că a păgubaşul a anunţat poliţia, hoţul, turbat de furie, i-a scos – dintr-un pumn – doi dinţi din gură, în faţa blocului. Sfârşind prin a fi repede încătuşat, deoarece la venirea poliţiştilor avea de gând să sară şi la ei! 

Claudiu este un personaj care din prima clipă îţi inspiră milă: supraponderal, din cauza bolii, cu o tristeţe în ochi din care răzbate suferinţa, acesta s-a prezentat luni, 8 februarie la I.M.L.Cluj. Mărturiseşte – arătându-mi, după ce-şi scoate masca, gura văduvită de doi dinţi  – că „greşeala” de a-şi reclama la poliţie vecinul de la patru, l-a dus în situaţia de a încasa o bătaie serioasă din partea acestuia, vineri seară, în faţa blocului unde locuieşte, pe Calea Victoriei! 

Explică bietul om, cu glas tânguitor:

„Cu o zi înainte, joi, 4 februarie, intrase la mine-n casă şi mi-a cerut o ţigară. Eu i-am dat, dar am adormit repede fiindcă aveam o somnolenţă accentuată din pricina glicemiei ridicate. Nu-mi încui uşa de obicei, deoarece stau uşă-n uşă cu mama şi ea vede cam tot ce se petrece în dreptul uşii mele. Ei, acuma n-a văzut…

Vecinul – hoţ renumit, care a furat plasme prin bloc şi a rupt şi maxilare la oameni – mi-a furat repede telefonul, pe când dormeam. Iar faptul că am anunţat poliţia l-a supărat atât de tare, încât a doua zi mi-a aplicat o „corecţie”, de faţă cu vecinii, chiar în faţa blocului. Mi-a ars una în maxilar, atât de tare încât mi-a zburat vreo doi dinţi din zona măselei… Iar la venirea poliţiei acesta a început să mă ameninţe din nou cu bătaia – pe mine, dar şi pe ei, aşa că poliţiştii au fost nevoiţi să-l încătuşeze…

Culmea, în acele momente, vecinii l-au apărat pe hoţ, nu pe mine, de parcă eu aş fi fost vinovatul. Iar poliţiştii m-au trimis la I.M.L. Cluj, pentru certificat medico-legal, ceea ce am şi făcut”.

Însă, la I.M.L., omul a avut din nou ghinion: nefiind bine sfătuit de către autorităţile turdene – cum că ar avea nevoie de o adeverinţă de la un dentist, care să ateste proaspăta dispariţie a dinţilor – legiştii clujeni au notat pe certificat, sec, faptul că „victima nu necesită îngrijiri medicale”, timiţându-l să facă un drum la un dentist şi să se întoarcă, pentru a căpăta un „verdict” conform cu violenţa care s-a exercitat asupra lui.

Însă acest fapt fiind, de departe, mult prea complicat pentru Claudiu, acesta a mărturisit că se va mulţumi să ducă la secţie doar hârtia emisă luni, 8 februarie. Rămânând de pagubă, cu sentimentul că este perfect conştient că o va încasa din nou, cât de curând, de la periculosul său vecin! Apoi – ca o victimă din naştere, ce se respectă – oftează iar zgomotos şi, târşâindu-şi picioarele, părăseşte instituţia medicală clujeană…

Sorin Grecu coral