Magistrații Curții de Apel Cluj au soluționat, în mod definitiv, dosarul tânărului din Câmpia Turzii, prins în flagrant cu 10 kg de cannabis, admițând apelul declarat de către acesta cât și de către Parchet. În contret, în urma rejudecării, Moldovean Bîrlean Alexandru a fost condamnat la pedeapsa totală de doi ani și 10 luni de închisoare, judecătorii dispunând ca aceasta să fie executată în regim de suspendare sub supraveghere. Hotărârea Curții de Apel Cluj este definitivă.

 

"Admite apelurile formulate de Parchetul de pe lângă ICCJ DIICOT Serviciul teritorial Cluj şi inculpatul M B A împotriva sentinţei penale nr.307 din 25 noiembrie 2019 a Tribunalului Cluj şi desfiinţează sentinţa penală menţionată în ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei prev. de art. 32 al. 1 Cod penal rap. la art. 2 al. 1 din Legea nr. 143/2000, reţinerea disp.art.396 al.10 C.pr.pen. şi pedeapsa principală aplicată inculpatului M B A. Pronunţând o nouă hotărâre, înlătură aplicarea art.396 al.10 C:pr.pen.. Dispune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 32 al. 1 Cod penal rap. la art. 2 al. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art.15 C.p., în infracţiunea prev. de art. 2 al. 1 din L. 143/2000) cu aplic.art.15 C.p. şi condamnă pe inculpatul M B A la pedeapsa de: – 2 ani închisoare pentru infracţiunea consumată de trafic de droguri de risc. În temeiul art. 2 al. 1 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art. 35 al. 1 Cod penal, precum şi cu aplicarea art. 15 din L. 143/2000 la pedeapsa de: – 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată. În temeiul art. 4 al. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 al. 1 Cod penal, precum şi a art. 15 din Legea nr. 143/2000 la pedeapsa de: – 6 (?ase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu, în formă continuată. În baza art. 38 al. 1 Cod penal constată că infracţiunile de mai sus au fost comise de către inculpat în condiţiile concursului real de infracţiuni, iar în temeiul art. 39 al. 1 lit. b Cod penal aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea şi anume aceea de 2 ani la care adaugă o treime din totalul celorlalte pedepse, adică de 10 (zece) luni, astfel că în final inculpatul execută pedeapsa de: – 2 ani şi 10 luni închisoare. În baza art.91 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a pedepsei de 2 ani şi 10 luni închisoare aplicată inculpatului pe durata termenului de supraveghere de 3 ani prevăzut de art. 92 alin. 1 din Codul penal. În temeiul art. 93 alin. 1 din Codul penal inculpatul este obligat ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: 1. să se prezinte la Serviciul de probaţiune Cluj la datele fixate de acesta; 2. să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; 3. să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; 4. să comunice schimbarea locului de muncă; 5. să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b din Codul penal obligă inculpatul să frecventeze un program de integrare socială derulat de către Serviciul de probaţiune Cluj sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 din Codul penal obligă inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, indicând conform art. 404 alin. 2 Codul de procedură penală Primăria Cluj Napoca sau Primăria mun.Câmpia Turzii. În temeiul art. 404 alin. 2 din Codul de procedură penală raportat la art. 96 alin. 1 şi 4 din Codul penal pune în vedere inculpatului care sunt consecinţele nerespectării măsurilor şi a obligaţiei prevăzute la art. 93 alin. 1 şi 2 din Codul penal şi/sau a săvârşirii de noi infracţiuni, respectiv revocarea suspendării sub supraveghere şi executarea pedepsei închisorii. Constatată incetata de drept măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpat. În baza art. 72 Cod Penal, scade din durata pedepsei rezultate a închisorii pronunţate perioada în care inculpatul a fost arestat preventiv şi arestat la domiciliu, începând cu data de 01.04.2018 şi până la 29.01.2019. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei atacate. Cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului. Definitivă.", se arată în decizia judecătorilor clujeni.

Reamintim cititorilor faptul că, Lla data de 01.04.2018,  procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului MOLDOVAN BÎRLEAN ALEXANDRU, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc.

Potrivit anchetatorilor, în cauză exista suspiciunea rezonabilă că la data de 01.04.2018, în jurul orelor 01,00 – 02,00, inculpatul Moldovan Bîrlean Alexandru a fost surprins în flagrant pe raza municipiului Cluj-Napoca, în timp ce ridica un colet trimis din Spania care conținea cantitatea de 9,94 kg cannabis.

La aceeaşi dată, cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la locuinţa inculpatului au fost identificate mai multe bunuri, respectiv pungulițe cu urme de substanțe, semințe de cannabis, precum și un cântar electronic.

 

coral