Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Călățele, Centrul de Informare Turistică din Călățele și Asociația „De la lume adunate și-napoi la lume date”, organizează cea de-a V-a ediție a Festivalului – concurs de obiceiuri și tradiții „Țara Călatei”.

Evenimentul va avea loc duminică, 1 decembrie 2019, de la ora 14.00, la Căminul Cultural din localitatea clujeană Călățele.

Festivalul își propune să stimuleze interesul artiștilor amatori, în mod deosebit a tinerilor, de a păstra și pune în valoare creațiile folclorice autentice din zona lor de proveniență, în special a tradițiilor și obiceiurilor specifice sărbătorilor de iarnă.

În cadrul concursului, tineri cu vârste de până la 16 ani, membrii ai unui ansamblu folcloric, se vor întrece la cele trei secțiuni: interpretare individuală, de grup și prezentarea costumului popular. Aceștia vor interpreta colinde, cântece de stea, urări de Anul Nou, Plugușorul, Sorcova etc.

Un juriu de specialitate în domeniul folclorului muzical și coregrafic, va aprecia autenticitatea și valoarea repertoriului prezentat de concurenți, interpretarea, costumele și ținuta scenică.

Festivitatea de premiere a concurenților va fi precedată de un spectacol de tradiții și obiceiuri de iarnă, dedicat Zilei de 1 Decembrie, susținut de ansambluri și cântăreți de muzică populară.

coral