Premierul Florin Cîțu a declarat marți că valul 4 al pandemiei de Covid-19 nu se poate justifica atât timp cât România are vaccin.

Întrebat despre măsurile luate de Guvern în condițiile în care românii se înghesuie în stațiunile de pe litoral, premierul a spus că singura soluție pentru a învinge pandemia este vaccinarea.

„Chiar sunt bucuros că românii se bucură de facilitățile pe care le are România în domeniul tutirstic. Asta iarnă România a fost una dinte singurele țări din Europa care a avut deschis sezonul turistic și am fost prima țară care a relaxat condițiile și a avut și vaccin la liber.

Din punctul meu de vedere, valul 4 nu se poate justifica atât timp cât avem vaccin. Trebuie doar să ne vaccinăm”, a declarat Florin Cîțu.

„Dacă va fi nevoie voi merge iarași prin țară”

Premierul a făcut un apel la liderii politici și la cei care critică actuala campanie de vaccinare să se se implice.

„Dacă va fi nevoie voi merge iarași prin țară. Nu l-am văzut nici pe președintele PSD, nici pe cei care critică această campanie să fi făcut un minim efort pentru a susține această campanie de vaccinare.

Doar dacă ne vaccinăm putem să scăpăm de pandemie. Nicio altă măsură luată anul trecut nu ne-a scăpat de pandemie, dar în momentul în care au apărut aceste vaccinuri am văzut că am putut să depășim această fază”, a mai spus premierul.

Conform acestuia, succesul unei campanii de vaccinare se vede în numărul de persoane infectate.

coral