„Doamne-s suflet chinuit, Rolls-ul eu mi l-am lovit”, sunt versurile care i s-ar fi potrivit mănușă “Regelui” Salam, după ce “a dat daună” mașinii sale de 200.000 de euro. 

Recent, se pare că Florin Salam a avut parte de momente mai puțin plăcute. Asta după ce limuzina de lux pe care o deține a avut de suferit în urma unui incident în trafic. Cel mai probabil, persoana care se afla la volanul Rolls-ul de 200.000 de euro n-ar fi fost atentă atunci când efectua o manevră cu spatele și astfel bolidul de lux al lui Florin Salam a fost serios avariat. Aripa spate stânga și bara au fost înfundate serios. Cine a dat, a dat cu simț de răspundere.

Astfel, ”Regele manelelor” s-a văzut nevoit să-și trimită mașina la ”doctor”. Din câte se pare, această sarcină a revenit unuia dintre oamenii de încredere ai lui Florin Salam, care, în urmă cu câteva zile, a mers la service cu limuzina de 200.000 de euro. Înainte de a ajunge la reprezentanță, omul de încredere al lăutarului a făcut o scurtă oprire la o benzinărie de pe DN 1, acolo unde a atras toate privirile.

Șoferii aflați în stația peco au făcut ochii mari când au văzut Rolls-ul serios avariat. După scurta oprire, șoferul ”Regelui manelelor” s-a îndreptat glonț către service, unde ”bijuteria” lui Salam ar urma să fie reparată .

coral