Fostul fundaș al CFR Cluj, Gabi Mureşan, a câştigat detaşat alegerile pentru Primăria Apold, cu 780 de voturi.

Gabi Mureşan a fost căpitan la CFR Cluj și a câștigat două titluri şi trei cupe ale României între anii 2007-2010. El a candidat în comuna Apold și a câștigat categoric lupta electorală.

Fostul fotbalist le-a promis locuitorilor din comuna Apold, înainte de alegeri, că are în plan o serie de proiecte de dezvoltare pentru a ridica economic localitatea şi satele aparţinătoare.

”Sunt un fiu al satului care a copilărit în această frumoasă comună. Am revenit în urmă cu 10 ani, mi-am făcut un cămin aici şi o afacere prosperă. Vreau să vă anunţ că voi candida în acest an pentru funcţia de primar al comunei Apold. Iată şi motivele mele. Astăzi comuna noastră arată la fel ca în urmă cu 30 de ani. Nu avem străzi asfaltate, domeniul public este prăfuit şi neîngrijit, nu avem investiţii în educaţie, cultură şi sport. Doresc să schimb faţa comunei natale prin: atragerea de fonduri europene şi guvernamentale pentru infrastructura rutieră (asfaltări de drumuri comunale, poduri şi podeţe, şanţuri şi rigole); investiţii în sistemul de apă şi canalizare pentru toţi cetăţenii comunei, iar investiţia în resursa umană a comunei, oamenii trebuie să fie pe primul loc (educaţie, protecţie socială a persoanelor defavorizate, încurajarea muncii cinstite)”, a precizat Gabi Mureşan, pe Facebook.

”Am fost sportiv de performanţă o viaţă întreagă. Pe lângă partea frumoasă care se vede la televizor, viaţa de sportiv înseamnă mult mai mult: înseamnă sacrificiu, muncă, devotament, disciplină, stricteţe, iar aceste aptitudini cred că sunt cheia succesului şi pentru comuna noastră. Am învăţat în toţi aceşti ani că pe lângă partea sportivă un club de fotbal are nevoie şi de o conducere profesionistă, o conducere care trebuie să atragă fonduri, să genereze venituri şi să aibă un plan bine stabilit. Toate acestea mă fac să afirm cu încredere că sunt persoana potrivită pentru funcţia de primar al comunei Apold. Personal şi profesional sunt un om împlinit, dar nu mi-am uitat niciodată rădăcinile, de aceea nu mai pot privi de pe margine degradarea acestei comune (care are un mare potenţial) şi doresc să intru în serviciul public pentru că ştiu că pot îmbunătăţi viaţa apolzenilor. Nu fac promisiuni pe care nu le pot îndeplini. În cariera mea de sportiv am învăţat că disciplina şi munca în echipă reprezintă cheia succesului şi doar împreună putem duce comuna noastră acolo unde îi este locul: în fruntea localităţilor din judeţul Mureş”, a mai afirmat Gabi Mureşan.

coral