Franţa a fost una dintre cele mai grav afectate ţări europene de maladia COVID-19, înregistrând până joi un număr de 29.979 de decese, scrie Agerpres.

Acest procent estimativ are la bază o campanie de testare a populaţiei naţionale în vederea detectării anticorpilor, a explicat Agenţia naţională pentru sănătate publică (Sante Publique France) în buletinul ei epidemiologic publicat săptămânal.

Franţa a fost una dintre cele mai grav afectate ţări europene de maladia COVID-19, înregistrând până joi un număr de 29.979 de decese. Măsuri stricte de carantină au fost implementate de la jumătatea lunii martie până la jumătatea lunii mai. Reprezentanţii Sante Publique France au avertizat că numărul cazurilor confirmate este din nou în creştere în Franţa metropolitană, însă se menţine totuşi la un nivel relativ scăzut. Mai multe sondaje au arătat o scădere a nivelului de respectare de către populaţie a diverselor măsuri preventive, inclusiv evitarea strângerilor de mână şi păstrarea unei distanţe de un metru între oameni, deşi purtarea măştilor de protecţie se menţine la un nivel stabil. Aceeaşi agenţie a avertizat că epidemia continuă să se răspândească în Guyana Franceză, un teritoriu francez aflat în America de Sud. Spre deosebire de Franţa metropolitană, noul coronavirus înregistrează o transmitere comunitară în Guyana Franceză, iar ratele de spitalizare şi internările în secţiile de terapie intensivă sunt în creştere, au precizat specialiştii de la Sante Publique France.


coral