Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Gherla desfășoară cercetări privind săvârșirea infracțiunii de folosirea unui minor în scop de cerșetorie, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

Femeile cu copii care cerșesc prin oraș, în special la intrarea în magazinul Kaufland de pe strada Hășdății, au provocat de multe ori revolta oamenilor. Echipajele de poliție și poliție locală care au fost trimise periodic în zonă au reușit doar să alunge pentru scurt timp cerșetorii de ocazie.

Săptămâna trecută s-au luat însă măsuri mai severe. Patru femei din municipiu sunt bănuite că ar fi apelat la mila publicului, folosind-se în acest scop de prezența copiilor minori cu vârste cuprinse între 1 și 2 ani.

Din cercetările efectuate până în prezent, a reieșit faptul că cele patru femei, cu vârste cuprinse între 19 și 24 de ani, ar fi apelat la mila publicului, în zonele unor supermarket-uri sau lăcașe de cult din municipiu.

În urma probatoriului administrat, la data de 4 iunie, față de o tânără în vârstă de 19 ani a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

Documentele de arhivă arată că cerșetoria a fost interzisă la Gherla încă din 1868. Legea pedepsește astfel de practici, însă fenomenul nu a putut fi oprit, din cauza trecătorilor impresionați de mamele cu copii mici.

Potrivit legii, fapta majorului care, având capacitatea de a munci, apelează în mod repetat la mila publicului, cerând ajutor material, folosindu-se în acest scop de prezenţa unui minor, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

coral