Deciziile luate de „centralul” din Carei, Istvan Kovacs, la Manchester City – Real Madrid 4-3 au fost analizate de englezul Mark Clattenburg și de spaniolul Eduardo Iturralde González. 

Ambii l-au lăudat pe Kovacs: pentru avantajul lăsat la golul lui Bernardo Silva, de 4-2, și penalty-ul dictat în favoarea Madridului, la hențul lui Laporte. Lovitură de pedeapsă transformată cu „scăriță” de Benzema, pentru 4-3.

Istvan Kovacs nu va uita mult timp acest meci, de pe „Etihad”. Prima lui semifinală de Champions League, un Manchester City – Real Madrid de vis, la intensitate maximă, cu ambele echipe dezlănțuite în atac. Și el fiind la același nivel cu cei mai buni jucători și antrenori ai planetei. Mereu aproape de fază. Sigur, curajos, inteligent, inspirat. 

„Deciziile lui Istvan Kovacs, cele mai bune văzute de mine de mult timp la un arbitru”

A avut mai multe decizii bune. Două au ieșit însă mai mult în evidență. 

Prima, în minutul 74. O clipă, a vrut să fluiere la faultul lui Kroos asupra lui Zincenko, chiar la marginea careului. Imediat, a văzut că mingea a ajuns la Bernardo Silva și a lăsat jocul să continue, iar Silva a înscris pentru 4-2 cu un șut superb, la vinclu. 

Fostul arbitru englez Mark Clattenburg s-a înclinat în fața lui în mica sa analiză din Daily Mail, cu titlul „Superb avantaj”. 

„Aceasta a fost o dovadă de arbitraj extraordinar la Istvan Kovacs. Zincenko a fost împiedicat clar și ar fi fost atât de ușor pentru Kovacs să dea lovitură liberă. Dar a așteptat și acțiunea s-a încheiat cu fantasticul gol al lui Bernardo Silva. Pregătirea fizică a lui Kovacs și luarea hotărârilor au fost cele mai bune văzute de mine de mult timp la un arbitru”, a comentat Mark Clattenburg.

A completat: „Anterior, Pep Guardiola primise un cartonaș galben, reacționând rău și urlând la oficial. El ar fi trebuit să-i mulțumească după reușita lui Silva”.

Eduardo Iturralde Gonzalez: „Brațul ridicat într-o poziție deloc naturală” 

Nu doar un fost „central” britanic l-a elogiat pe Kovacs. Și un ex-arbitru spaniol, Eduardo Iturralde González, a disecat fazele sale în cotidianul madrilen AS, fiind de acord cu el. Mai ales la cele două momente esențiale. 

„La golul de 4-2, unii jucători ai Madridului s-au oprit la avantajul lui Kovacs după faultul lui Kroos la Zincenko. La acest nivel, fotbalistul se oprește doar când aude fluierul arbitrului, nu când crede că acesta va fluiera”, a scris Iturralde. 

Ibericul a analizat și penalty-ul în favoarea lui Real, din minutul 82, la hențul lui Laporte: „Fundașul a atins mingea cu capul, apoi a ținut brațul sus și a lovit-o cu mâna. Kovacs a considerat că nu a fost o degajare cu capul, ci o acțiune forțată cu brațul ridicat într-o poziție deloc naturală. De aceea a decis lovitură de pedeapsă”. 

„UEFA a avut încredere în Istvan Kovacs”

Iturralde a conchis: „Mi-a atras atenția această delegare. Românul nu era în cărți pentru semifinale, dar venea după meciuri bune, UEFA a avut încredere în el și a făcut o partidă excelentă. Trebuia să dea avantaj la 4-2, iar penalty-ul trebuia să-l fluiere”. Titlul său: „Excelent arbitrajul lui Kovacs”. 

După o asemenea prestație, „centralul” în vârstă de 37 de ani este și mai bine poziționat pentru a-și împlini visul. Participarea la Campionatul Mondial. Are șanse foarte mari să ajungă la turneul final din Qatar, potrivit gsp.ro 

Pep Guardiola: „I-am cerut scuze lui Kovacs”

În minutul 54, Pep Guardiola i-a reproșat „centralului” un aut dictat eronat, în favoarea Madridului. 

Managerul lui City a urlat la el, moment în care Kovacs i-a dat cartonaș galben, primul al meciului. În cele din urmă, tehnicianul catalan s-a calmat și l-a bătut cu mâna pe umăr. „Multe lucruri se întâmplă în timpul jocului, dar i-am cerut scuze arbitrului, era doar o reacție emoțională. Eu eram acolo și trebuia să fie aruncare de la margine pentru noi”.  coral