Razie la hoții de lemne din Măguri Răcătău , într-un dosar cu prejudiciu de peste 120.000 de lei. Doi bărbați au fost arestați.

Potrivit IPJ Cluj, polițiștii Serviciului de Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol au dispus reținerea, pentru 24 de ore, față de doi bărbați cu vârste de 29 și 35 de ani, din comuna Măguri Răcătău, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de tăiere, fără drept, de arbori și furt de arbori, ambele în formă continuată.

Cei în cauză sunt bănuiți că în perioada Decembrie 2018 – Noiembrie 2022, cu acordul unei persoane de sex bărbătesc, care avea calitatea de pădurar (și care se află, în prezent,  arestat în aceeași cauză) ar fi tăiat și sustras, fără drept, material lemnos.

În baza probatoriului administrat, cei 2 bărbați au fost prezentați judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Huedin, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile față de bărbatul în vârstă de 29 de ani și măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, față de bărbatul în vârstă de 35 de ani.

Valoarea totală a prejudiciului din dosarul penal este de aproximativ 120.000 de lei.

coral