Pe numele poliţistului Claudiu Rus a fost depusă plângere penală pentru tentativă de omor. Agentul de la Serviciul de Investigaţii Criminale al Poliţiei Cluj este acuzat că a lovit un cujean cu un pumnal tip box atât de tare încât acesta a avut nevoie de operaţii complicate pentru reconstrucţie facială. Poliţia Cluj refuză să comunice abaterile disciplinare ale acestuia care au legătură cu fapte de violenţă. 

În plângere se arată că „în urma agresiunilor, lipsite de orice justificare, a căror victimă a fost dl. Opriş, acestuia i-a fost fracturată cutia craniană în multiple locuri, având nevoie de o serie de intervenţii chirurgicale în vederea introducerii a trei plăcuţe de titan pentru susţinerea oaselor distruse şi apoi pentru reconstrucţia feţei. Certificatul medico-legal arată faptul că dl. Opriş a prezentat leziuni traumatice care necesită 28-30 zile de îngrijiri medicale, leziuni care pot data din 19.01.2020”, relatează Ştiri de Cluj.   

În ciuda faptului că în presa clujeană au apărut informaţii conform cărora poliţistul Claudiu Rus ar mai fi fost sancţionat disciplinar pentru că ar fi agresat mai multe persoane, Poliţia Cluj refuză să dea publicităţii aceste abateri: „Abaterile disciplinare săvârşite pe parcursul carierei de către un funcţionar public cu statut special, anume identificat, fac parte din categoria informaţiilor care conţin date cu caracter personal protejate de prevederile Regulamentului(UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date şi fac parte din categoria informaţiilor exceptate de la accesul liber, fapt pentru care nu pot fi comunicate”, se arată într-un răspuns pentru „Adevărul”.   

Până acum, nici Poliţia şi nici Parchetul nu au comunicat începerea urmăririi penale a poliţistului. 

coral