Iubitorii de sport din Cluj au anunțat că ies în stradă după ce au fost informați că sălile de sport urmează să se închidă. 

Guvernul a anunțat că vor fi implementate noi restricții în funcție de incidența din fiecare localitate.

CITEȘTE ȘI:

OFICIAL! Noi restricții adoptate de Guvern! Măsurile intră în vigoare duminică

Printre altele, s-a anunțat că în localitățile unde rata de infectare este de peste 4 la mia de locuitori, sălile de sport se vor închide, fără discuții.

„Suspendarea activității operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport/fitness, în localitățile în care incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 4 la 1.000 de locuitori. Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidență scade sub 3,5 la 1.000 de locuitori”, se arată în documentul oficial. 

Asta înseamnă că, în Cluj-Napoca, unde rata de infectare a ajuns la 6.99, sălile de sport și de fitness își vor închide porțile spre nemulțumirea clienților și disperarea patronilor de astfel de săli și a antrenorilor. 

Revoltați însă de situație, iubitorii de sport nu au de gând să stea și să nu facă nimic, această măsură părându-li-se nedreaptă. Din acest motiv, duminică, 28 martie 2021, la ora 18:00, clujenii care iubesc sportul vor ieși în stradă. 

„Sportul = sănătate + întărirea sistemului imunitar. Cu profesorrii v-ați pus, cu polițiștii v-ați pus, cu x și y v-ați pus, dar cu sportivii ați dat-o în bară. E timpul să schimbăm ceva în țara asta și să arătăm ce înseamnă viața de sportiv, inclusiv în comunitate!”, au transmis inițiatorii evenimentului. 

Protestul va avea loc în Piața Unirii, iar până la publicarea acestui material, peste 400 de persoane au anunțat că vor participa și alte peste 400 s-au arătat interesate de eveniment.

  coral