Judecătorul clujean Cristi Danileț promite că nu mai publică filmulețe pe TikTok dacă va ajunge să fie numit judecător la Curtea Constituțională a României.

Pentru acest post el este promovat de USR și de Iniţiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE).

”Este prima dată când societatea civilă avansează un nume, pentru mine este extrem de onorabil, este o demnitate la care am aspirat de ceva vreme, mi s-ar potrivi profilului. Sunt un luptător pentru independenţa justiţiei şi păstrarea valorilor democratice de mulţi ani”, a arătat Dănileţ.

Despre faptul că a fost suspendat din magistratură, el a  răspuns: ”Până când decizia e definitivă, mă bucur de prezumţia de nevinovăţie. Sunt convins 99 de procente că voi avea câştig de cauză la Înalta Curte. Dacă asta e problema, că Danileţ publică filmuleţe pe Tiktok, prin care arată că are viaţă privată şi face treabă acasă, promit ca judecător CCR că nu voi mai publica filmuleţe pe Tiktok”, a mai comentat el.

Pe 13 decembrie 2021, Secţia pentru judecători în materie disciplinară a CSM a decis excluderea din magistratură a judecătorului Cristi Danileţ, de la Tribunalul Cluj, pentru manifestări pe care le-ar fi avut pe mai multe reţele de socializare. Danileţ susţine că excluderea sa din magistratură a fost decisă de CSM pentru două filmuleţe publicate pe Tik Tok, care nu au legătură cu Justiţia şi profesia de magistrat.

coral