Andreea Esca a început să investească în imobiliare. Jurnalista a primit acceptul din partea autorităților pentru construirea unui hotel la Cluj-Napoca.

Pentru a putea construi hotelul o să fie demolate câteva clădiri existente, astfel încât reabilitarea să fie conform planului. Suprafața totală a terenului este de 439 mp. Hotelul nu va avea parcări.

„Proprietarii doresc demolarea corpului de clădire construit de-a lungul limitei de proprietate din est și care parazitează zidul de împrejmuire, eliberând astfel o porțiune de teren care va asigura iluminat, aerisire și o impresie generală mai bună pentru restul dezvoltării. Pe calcanul de pe latura vest se va construi un etaj nou și mansardă peste corpul subsol și parter existent, într-o manieră care va păstra intacte bolțile de cărămidă ale încăperilor existente. Pe latura din sud se va construi un corp îngust și înalt pentru scara principală de acces la noul etaj. De aici o altă scară dedicată va urca la mansardă. La fiecare nivel se va amenaja un apartament (3 apartamente în total), iar la subsol boxe de depozitare. În cadrul lucrărilor clădirea propusă va căpăta o înfățișare nouă, goluri de la parter vor fi păstrate sau închise, iar golurile părților noi vor fi într-o compoziție armonioasă cu acestea. În mare se va respecta arhitectura zonei și imaginea clasică. Acoperișul nou va fi cu panta 380 și vor fi două lucarne pentru iluminarea corespunzătoare a mansardei. De asemenea vor fi ferestre de mansardă. Acoperișul casei scării principale este în corelație cu propunerea pentru dezvoltarea de pe Fortăreței nr. 4 ilustrat în P.U.D. aprobat cu H.C.L. nr. 958/28.11.2017, de la care preia cota cornișei și silueta acoperișului”, spun arhitecții consultați de STIRIDECLUJ.RO.

coral