În zilele de vineri, 23 aprilie, și Vinerea Mare, 30 aprilie, magazinele vor fi deschise până la ora 20:00, chiar dacă incidența din localitate ar impune închiderea acestora la ora 18:00.

Astfel, conform Hotărârii de Guvern nr. 432 din 8 aprilie 2021, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, Anexa nr. 3, Art. 7, Alin. 8:

„Prin excepție de la prevederile alin (3) și (4), în zilele de 23 aprilie 2021 și 30 aprilie 2021, operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, își pot organiza și desfășura activitatea în intervalul orar 05:00-20:00. În intervalul orar 20:00-05:00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu”, se arată în hotărârea din 8 aprilie.

Astfel, clujenii pot face cumpărături în aceste 2 zile, până la ora 20:00, chiar dacă în Cluj-Napoca, spre exemplu, rata de incidență impune, în mod normal, închiderea magazinelor la ora 18:00 în zilele de vineri, sâmbătă și duminică.

Totuși, întrebat dacă prelungirea programului la magazin va însemna prelungirea timpului de circulație în acest zile, prefectul Clujului a spus că nu. Astfel, chiar dacă magazinele sunt deschise până la ora 20:00, clujenii trebuie să fie în casă la acea oră.

coral