Situație cel puțin ciudată în cartierul clujean Grigorescu, acolo unde buldozerele Primăriei au dărâmat garajele din zonă, cu excepția unora, motiv de nemulțumire în rândul clujenilor din zonă.

În concret, pe strada Fântânele nr 5 existau un număr de 60 de garaje care trebuiau dărâmate ca parte a planului primăriei de extindere a locurilor de parcare, doar că nu toate acestea au fost dărâmate, 16 supraviețuind miraculos.

Potrivit locuitorilor din zonă, proprietarii garajelor care nu au fost demolate au reușit să invoce un titlul de proprietate asupra terenului de sub garaje, astfel încât s-au opus cu succes încercărilor de demolare. 

Cu toate acestea, locuitorii din zonă care și-au văzut garajele dărâmate susțin că un astfel de tratament preferențial nu este tocmai corect, din moment ce Primăria putea să îi despăgubească pe respectivii, practic să efectueze o expropriere pentru cauză de utilitate publică, dacă tot susține că pune preț pe aspectul cartierelor din Cluj.

"Eu înțeleg că erau urâte, sunt de acord că s-au stricat, am avut și eu garaj, l-am stricat, nu îmi este ciudă că alții au rămas cu garaj, dar dacă s-o hotărât că le stricăm că-s urâte, insalubre, stau șobolanii, nu își parchează oamenii mașinile că își țin murăturile, păi atunci hai să le rezolvăm pe toate, sau legea nu e egală pentru toată lumea?", ne-a relatat o clujeancă care locuiește în zonă și care și-a văzut garajul demolat.

                          Garajele care au supraviețuit în Grigorescu

Într-un interviu de la finele anului trecut, viceprimarul Dan Tarcea anunța că peste 3000 de garaje au fost dărâmate și altele 2000 de garaje urmează să fie demolate în 2022, neexistând nicio excepție pentru că "este mai ieftin să dărâmi garaje decât să faci parkinguri".

 

coral