Inspectorii Gărzii Forestiere Cluj și Polițiștii clujeni au confiscat material lemnos în valoare de aproximativ 68.000 de lei din localitatea Beliș, în urma unor controale efectuate în pădurile din zonă. 

Un clujean s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei după ce polițiștii au dat peste 250 mc de lemn pe terenul său din Beliș, material lemnos pentru care acesta nu a putut prezenta documente care să-i ateste proveniența legală.

„În perioada 03-06 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj – Serviciul de Ordine Publică și Poliția Orașului Huedin cu sprijinul Gărzii Forestiere Cluj au desfășurat acțiuni de prevenire și control în domeniul silvic, în baza  planului de acțiune ‘Scutul Pădurii’ pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale din domeniul forestier”, au declarat reprezentanții IPJ Cluj. 

Bărbatul nu a putut să declare proveniența legală a lemnului și s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei

„Astfel, polițiștii au identificat în comuna Beliș, cantitatea de 253 mc de material lemnos, depozitată pe un teren neîmprejmuit, pentru care deținătorul nu a putut prezenta documente care să ateste proveniența legală”, au mai spus purtătorii de cuvânt ai IPJ Cluj. 

„În conformitate prevederile Legii 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, a fost aplicata o sancțiune contravențională în valoare de 15.000 de lei. Totodată, ca măsură complementară, a fost dispusă confiscarea  materialului lemnos, în valoare de aproximativ 68.000 lei, care a fost predat în custodia organelor silvice”, au mai transmis polițiștii clujeni. 

 

coral