Romanca incendiata intr-un restaurant de langa Paris se numeste Lidia Pop.

Romanca incendiata intr-un restaurant de langa Paris a trecut prin momente cumplite. Zilele trecute, presa din Romania a relatat ca procurorii din Franta au finalizat ancheta intr-un caz socant, petrecut in urma cu doi ani si jumatate, cand o tanara din Romania a murit dupa ce restaurantul in care lucra a fost incendiat. Patru agresori au fost trimisi in judecata, fiind acuzati ca au incendiat restaurantul „Transilvania”, din orasul Aubervilliers, incident in urma caruia o chelnerita romanca a murit, iar alta a fost grav ranita, relateaza Le Parisien, citat de digi24.ro.

Incidentul socant s-a petrecut in seara de 11 iunie 2017, atunci cand trei indivizi mascati cu cagule au incendiat restaurantul romanesc „Transilvania”. Atacatorii au turnat benzina in restaurant, dupa care au aruncat un cocktail Molotov. Clientii si angajatii au ramas captivi in interior si mai multe persoane au suferit arsuri. Doina, o chelnerita de 21 de ani, din Romania, a suferit cele mai grave arsuri in urma incendiului.

Tanara a fost doua luni si jumatate in coma, cu arsuri pe toata suprafata corpului, iar medicii nu au mai putut sa o salveze. O alta ospatarita, Lidia Pop, de 23 de ani, a suferit leziuni ireversibile. Anchetatorii cred ca cele doua fete au fost prinse in mijlocul unei reglari de conturi, insa nu au fost tintele atacului.

Un prim suspect a fost retinut la cateva zile dupa incidentul socant. Este vorba de un barbat care atunci avea 26 de ani, client al restaurantului, care ar fi comandat atacul. Cei trei barbati care ar fi executat atacul au fost arestati o luna mai tarziu. Au fost acuzati initial de tentativa de asasinat in banda organizata si distrugere prin mijloace periculoase.

Dupa decesul tinerei din Romania au fost acuzati de asasinat. La un an de la incident, Lidia si-a spus povestea pe blog-ul ralucajensen.blogg.se:  “12 iunie 2017- 14 iulie 2017. coma indusa. Ce sa va spun? A fost perioada mea de coma. Am experimentat cosmaruri care pareau incredibil de reale si detaliate. O luna de somn adanc si parca 10 ani de cosmaruri neinchipuite! Mi-a luat cateva zile dupa ce m-am trezit ca sa-mi dau seama ca nu au fost reale. Pentru un timp nu am avut niciun fel de amintiri "reale" despre cum ajunsesem in spital, desi mi se explicase. Anumite lucruri spuse de cei din jurul meu in timp ce eram in coma s-au incorporat de asemenea in cosmaruri, dar cu unele schimbari. Sincer, mi-a fost mai greu sa trec de cosmaruri decat sa imi revin fizic. Dar, am uitat un detaliu important. Cand in sfarsit am deschis ochii dupa un profund si lung “somn”, familia era langa patul meu. Ore, zile si luni de lacrimi pentru familia mea. Ore, zile si luni de nopti nedormite, fire de par albe, etc. Mama se abtinea sa nu planga. Era greu si uneori ii mai curgea cate o lacrima pe obraz. Stiam ca plange! Imi era greu sa vad. "Te rog sa nu plangi! Sunt bine acum!" ii spuneam eu mimand, deoarece nu puteam sa vorbesc. "Nu plang, Lidia! Soarele e prea puternic si mi-a intrat in ochi!", m-a mintit ea cu vocea tremuranda!

Romanca incendiata intr-un restaurant de langa Paris: "Medicii erau rezervati"

"Era asa de palida si de agitata. Stiam si de ce, dar ma prefaceam ca nu stiu. Medicii erau rezervati in legatura cu sansele mele de supravietuire, iar ea se ruga zi si noapte ca Dumnezeu sa imi mai dea inca o sansa la viata. O auzeam de fiecare data cand ma prefaceam ca dorm. Mi se taia respiratia cand vedeam ca merge si plange intr-un colt, ca eu sa nu o vad. Zile intregi de durere! O luna de zile nu am putut sa vorbesc, doua luni de zile nu am avut voie sa beau si sa mananc. Toate imi erau date doar prin perfuzii. Trei luni din patru, cat am stat in spital, jumate din dureri imi erau ameliorate cu ajutorul unei anumite doze de morfina. Dar cealalta jumatate o simteam ca un cutit ce imi strapungea corpul incontinuu… Vestea pe care am primit-o avea sa aiba un impact puternic asupra mea. Sora mea a venit la mine si mi-a spus: "Vreau sa iti spun ceva! Domnica (asa o chema pe prietena mea cu care lucram la restaurant) a murit azi dimineata!" Nu imi venea sa cred. Nu voiam sa plang de fata cu sora mea, asa ca dupa ce a plecat am izbucnit in plans. "De ce tu? Ai luptat 3 luni de zile pentru viata ta si acum aud ca ai murit? Erai prea tanara, fata draga!" Eram de-a dreptul socata. Vestile rele nu incetau sa apara. Avea doar 20 de ani! Imi era greu si imi este greu in continuare sa vorbesc despre ea la trecut. Incepeam sa ii simt lipsa pe zi ce trecea. "Acest cosmar, o sa imi ramana intiparit in minte toata viata mea. Au trecut patru luni si sunt in viata! Medicii sunt uimiti de felul si de rapiditatea cu care mi-am revenit. Mi-au apreciat curajul cu care am luptat pentru viata mea! Dumnezeu mi-a acordat o noua sansa la viata. Ba chiar pot sa spun ca m-am nascut a doua oara! E bine, Lidia! Insa si acum viata mea e in pericol. Inima nu pompeaza sangele asa cum ar trebui… In corpul meu se formeaza cheaguri de sange. Sangele se coaguleaza foarte incet ceea ce inseamna risc de hemoragie. Offf!", a mai scris Lidia.

"24 OCTOMBRIE 2017. Am iesit din spital! Da, am iesit din spital atunci, dar am fost transferata intr-un centru de reabilitare. Ceva nou, cu multa lume de diferite origini. Imi placea, dar imi era si frica! Am inceput atunci sa am activitati de care nici nu am auzit. La ora 8 dimineata am fost trezita pentru a merge la dus. Intr-un pat roz si pe roti, am ajuns in micuta baie. Nu aveam putere in picioare. La 47 de kg si 4 luni nemiscata din pat, era ceva normal! Imi taiau pansamentele lipite de carne. Ma durea, dar nu ziceam nimic, nimanui. Apa calduta se izbea de corpul meu sensibil si plin de rani. Ma rugam sa se termine odata. Bandajata din nou, am fost ajutata sa merg la exercitii. "Trebuie sa ma pun pe picioare, trebuie sa lupt si sa ma fac bine!" imi ziceam in gand. Zilele treceau iar eu eram tot mai bine. Dar hopa! M-a sunat avocata sa imi spuna ca au fost prinsi 4 baieti si negrul acela care cica era “bodyguardul” restaurantului. Se pare ca el a fost acela care a pus totul la cale. Era considerat cel mai periculos om si facea trafic de droguri. In fine… Simteam o ura imensa pentru fiecare in parte. Voiam sa dorm si sa nu ma mai trezesc. Cu timpul, am inteles ca nu pot sa imi fac singura dreptate! Zilele treceau, dar durerile din suflet, nu! Lacrimi nu mai aveam!", a mai povestit Lidia.

Romanca incendiata intr-un restaurant de langa Paris: "Mintea mea era in deriva"

"Mintea mea era in deriva, dar analizand situatia, cu timpul mi-am dat seama ca acea fata aeriana a coborat cu picioarele pe pamant. Da, eu sunt fata aia!! Am vazut ca viata nu e decat un drum cu un peisaj care mereu se schimba: uneori ploua, alteori vedem curcubee si uneori mai apare si soarele. Sunt ipostazele prin care ne poarta viata. Putem aduce trecutul si in prezent, sau in cel mai rau caz, sa construim si un viitor la fel. Eu aleg sa las trecutul acolo unde ii este locul si sa nu permit ca o poveste nefericita sa se termine in acelasi fel. Am inceput sa fac curat in viata mea. Am eliminat lucrurile si persoanele care simteam ca ma trag in jos sau care ma tineau in loc. In spatiile care au ramas libere inauntrul meu au intrat exact acele lucruri si persoane de care aveam nevoie sa merg mai departe. In prezent, ma simt mult mai libera si mai sigura pe mine. Am inteles ca daca stiu unde vreau sa ajung, voi sti intotdeauna ce cale sa urmez. Mai am mult drum de mers si am inteles asta. Acum, viata mea nu mai e o calatorie spre moarte, ci mai degraba una spre viata. Apreciez fiecare moment cu familia mea si prieteniile sincere. Apreciez viata si apreciez oamenii care imi vor binele. Dar nu ajungeam aici fara ajutorul familiei care ma iubeste si imi ofera sprijin neconditionat", a mai marturisit Lidia Pop. coral