Ne bucurăm de o țară care ascunde numeroase comori la tot pasul. Dincolo de peisajele impresionante, care dezvăluie colțuri de natură, multe dintre construcțiile ridicate pe meleagurile noastre sunt adevărate capodopere arhitecturale. Din păcate, timpul și intemperiile le-au degradat și este nevoie de fonduri serioase pentru a le readuce strălucirea de altădată. O inițiativă admirabilă a fost dezvăluită de retailerul Lidl, unul dintre cele mai de succes lanțuri de supermarketuri din România, care investește în renovarea unui castel celebru de la noi din țară. Nemții se implică pentru al treilea an consecutiv în acest proces de readucere la viață a obiectivului turistic.

Retailerul german Lidl investește într-un castel celebru din România. Sute de mii de lei se cheltuie pentru această inițiativă

O inițiativă de luat în seamă a fost lansată de retailerul german Lidl încă din 2019, când reprezentanții lanțului de magazine au decis să investească în renovarea castelului Banffy, în calitate de partener strategic al Electric Castle. De la momentul primei acțiuni și până astăzi, Lidl a investit peste 340.000 lei. Anul acesta, retailerul plănuiește o nouă investiție, pentru al treilea an consecutiv.

Astfel, renovarea castelului Banffy din Bonțida, județul Cluj, se va realiza în urma unui program care implică și spectatorii unuia dintre cele mai așteptate festivaluri. Pentru fiecare recipient PET sau doză de aluminiu ce se colecta la Electric Castle, Lidl va dona câte un leu pentru restaurarea monumentului arhitectural. Pe perioada celor zece zile de festival, participanții au colectat aproape 5.000 de recipiente prin intermediul unor aparate speciale. Cu toate acestea, Lidl a decis să doneze 150.000 lei, o sumă ce va fi folosită pentru a reface porțile și ușile aferente clădirii principale și de la grajduri. Totodată, infrastructura pentru facilitarea accesului turiștilor va fi și ea dezvoltată.

„Și în 2021, în cadrul EC_Special, Lidl România se implică pentru al treilea an consecutiv în renovarea castelului Bánffy din Bonțida. Astfel, pentru fiecare recipient PET sau doză de aluminiu colectată prin intermediul aparatelor de colectare selectivă automată amplasate în incinta festivalului, Lidl România va dona câte 1 leu pentru reabilitarea monumentului. Aceste aparate se vor găsi atât în Bonțida, cât și în Cluj-Napoca și au fost amplasate de către retailer, în parteneriat cu GreenPoint Management. Inițiativa face parte din programul Environment First, prin care Lidl România și Electric Castle și-au propus să reducă amprenta ecologică a festivalului. Programul are ca obiective atât educarea participanților la festival în ceea ce privește colectarea selectivă, cât și implementarea unor soluții concrete pentru a gestiona ariile cu cel mai mare impact asupra mediului, din cadrul evenimentului, se arată pe site-ul oficial al retailerului”.

Lidl se ocupă de renovarea castelului Banffy de trei ani

Castelul Banffy se numără printre monumentele norocoase din România. Compania Lidl a sprijinit renovarea obiectivului cu peste 194.500 lei în ultimii doi ani. Astfel, în 2019, prin inițiativa Royal Bank of Plastic au ajuns 94.500 lei în conturile reprezentanților castelului, care au fost obținuți prin intermediul automatelor de colectare selectivă din cadrul festivalului Electric Castle.

Totodată, chiar dacă în 2020 spectacolele nu au mai avut loc din cauza pandemiei, Lidl a donat în continuare 100.000 lei. Cu ajutorul acestei sume s-au construit scările interioare și o rampă de acces care să unească două zone separate ale etajului construcției. În acest an, la suma de 194.500 de lei se vor adăuga și cei 150.000 de lei pe care Lidl îi investește pentru a reda strălucirea de odinioară a monumentului.

 

  coral