Locurile de parcare care sunt create suplimentar după demolarea garajelor din diferite zone ale orașului trebuie scoase la licitație.

Viceprimarul Dan Tarcea a declarat la un radio local că aceasta este procedura prevăzută în prezent de Codul Administrativ în vigoare.

Pentru locurile suplimentare care au rezultat după demolarea garajelor se lucrează la o procedură, pentru că noul cod administrativ ne impune să facem o licitație în acest sens. Colegii mei de la juridic împreună cu cei de la parcări analizează cadrul legal în care trebuie să ne încadrăm, după care vom proceda conform prevederilor legale. Deci dacă acest cod rămâne în vigoare va trebui să organizăm licitație pentru aceste locuri de parcare. Vom vedea exact care va fi procedura de licitație, nu am toate detaliile”, a spus Dan Tarcea.

Viceprimarul Clujului a adăugat că cei care au avut garaje și le-au demolat din proprie inițiativă după ce au primit somația de la primărie vor primi un loc de parcare în schimb.

Cei care au avut garaje și le-au demolat benevol au fost chemați la primărie pentru a-și prelua locurile de parcare, cam 30% nu s-au prezentat”, a spus Tarcea.

coral