Alex Bodi a scăpat deocamdată de procesul în care era judecat șantaj și trafic de persoane. Tribunalul din Gorj a retrimis dosarul la DIICOT Craiova, pentru că nu avea probe insuficiente pentru a fi judecat. 

Alex Bodi este în vacanță pe Coasta de Azur, alături de cei dragi, iubita Ema Uta și cele două fetițe ale lui, Chaqueline și Selena. Faimosul Bodi a trecut înainte prin fața magistraților, iar acolo a aflat că probele nu stau în picioare și procurorii trebuie să refacă dosarul. 

”Era foarte incomod și în al doilea rând nu îmi permiteam să risc sau să fac vreo greșeală, să lipsesc sau ceva de genul, pentru că suportam alte consecințe, adică ați văzut ce s-a întâmplat dacă o dată am lipsit motivat, nu îmi permiteam să fac greșeala (n.red. a fost arestat pentru că a lipsit de la proces). Automat, erau costuri, tensiuni, stres, din fericire, să zic așa, coșmarul ăsta s-a cam terminat”, declara Alex Bodi, la scurt timp după ce decizia Curții de Apel.

Problema este că Alex Bodi nu scapă de tot de belele. Dosarul după ceva fi refăcut va fi retrimis judecătorilor.

Alex Bodi denunțat de fosta soție, pe care ar fi obligat-o să se prostitueze în Germania

Alex Bodi, cunoscut pentru bogăția etalată, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, într-un dosar de proxenetism. Iubitul Biancăi Drăgușanu a fost denunțat de fosta soție, pe care a trimis-o la produs în Germania. 

Acesta a fost ”turnat” în luna septembrie, când una din fostele soții, Silvia Iulia Sălăgean, a decis să spună procurorilor totul despre rețeaua de proxenetism în care ar fi implicat Alex Bodi.

Potrivit datelor din dosar Silvia Iulia Sălăgean, care are statut de victimă în cauză, le-a declarat procurorilor că în perioada 2014 – 2016 a practicat prostituția în Germania, la Frankfurt și Berlin, în cluburi de tipul FKK, unde a ajuns prin intermediul lui Alexandru Bodi Nicolae, fostul soț, scrie în exclusivitate newsonline.ro.

În referatul prin care cer arestarea preventivă procurorii DIICOT Craiova arată că Bodi îi reproșa Iuliei Sălăgean că nu produce suficienți bani din activitatea de prostituție, iar fosta soție îi spunea lui Bodi că se simte afectată psihic de presiunile pe care acesta le face, potrivit aceleiași surse.

Sălăgean a relatat că în Germania mai multe tinere românce care practicau prostituția pentru rețeaua condusă de nașul lui Bodi, Adrian Tîmplaru. Potrivit declarațiilor date de fosta soție a lui Bodi, Adi Tîmplaru ar deține un restaurant în Frankfurt

În afară de fosta soție, Alex Bodi a mai fost turnat la DIICOT și de către o româncă care s-a prostituat la Hamburg prin 2015 și care i-a dat lui Bodi mai mulți bani proveniți din activitatea de prostituată. coral