Mai mulți tineri din Cluj și Sălaj sunt cercetați pentru comerț ilicit de către polițiștii bistrițeni.

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, la data de 14 mai, pe o stradă din Bistrița, polițiștii de la economic i-au surprins pe doi tineri de 18 ani, respectiv 29 de ani, ambii din Cluj-Napoca, pe un altul de 18 ani, din Zalău și pe un bărbat de 31 de ani, din Gilău, în timp ce ofereau spre vânzare ochelari de soare.

Produsele purtau reprezentări grafice ce indică mărci notorii sau similare cu mărcile larg cunoscute în România, în cadrul segmentelor de public vizat și nu aveau certificate de garanție sau de conformitate aferente bunurilor, nici documente justificative privind proveniența mărfurilor, iar prețurile de vânzare erau net inferioare celor regăsite în comerț.

Astfel, 22 de perechi de ochelari au fost ridicate în vederea confiscării și continuării cercetărilor.

coral